La 90 de ani, Nelson Mandela se poate gindi la incertitudinile viitorului, pentru ca intr-o democratie - fie ea si imperfecta sau in formare - aproape nimic nu este cert. Cu toate acestea, liderul istoric al Africii de Sud poate spera ca principiile coexistentei rasiale si etnice vor supravietui si, mai mult, vor putea fi asimilate si in alte parti ale Africii si ale lumii, unde violenta identitara face ravagii. Ieri a implinit 90 de ani si poate privi inapoi cu mindrie si usurare. Adeptul non-violentei s-a convertit, pentru un timp, la lupta armata, insa victoria finala avea s-o obtina revenind la vechile principii. Nelson Mandela nu a fost omul unei singure idei, ci a evoluat odata cu vremurile. Judecata contemporanilor ii este favorabila, chiar daca printre conationali apar, in mod natural, si critici legate de esecurile sale ca presedinte (1994-1999), de incapacitatea sa de a rezolva mai multe din problemele si dramele tarii sale. Conditia de superstar politic si mediatic pare pe deplin meritata, intr-o lume avida de implicare, spectacol si emotie. Parinte fondator al unei noi Africi de Sud, democratice si multirasiale, Mandela si-a exercitat cu decenta si bunacredinta influenta pe plan international, reusind sa ramina un lider "african", intr-o epoca in care continentul negru avea nevoie de astfel de modele spre a-si afirma identitatea. Astazi, interpretarea conventionala a ideilor si actiunii politice ale lui Nelson Mandela pune accentul pe continuitatea dintre primii ani de lupta non-violenta, influentati de gindirea lui Mahatma Gandhi, si epoca tranzitiei democratice, de la eliberarea sa din inchisoare (11 februarie 1990) si pina la preluarea mandatului de presedinte, dupa alegerile libere din 27 aprilie 1994. Liantul il constituie, evident, cei 27 de ani petrecuti in inchisoare, infatisati ca o perioada prelungita si dura de persecutie politica. O astfel de