Am simţit SMURD-ul pe pielea mea. Cu vreo săptămână înainte de Crăciun, taică-meu, om bătrân, s-a împiedicat în casă şi a căzut. S-a lovit rău la şold, acuza dureri mari la orice mişcare. Am ezitat să sunăm la \"Salvare\".

Doi doctori şi-o fractură

Cu câţiva ani în urmă, tot taică-meu şi-a rupt un picior, iar doctorul de la "Ambulanţă", un băiat simpatic foc, jovial şi pus pe bancuri, după ce l-a pipăit în vreo două locuri, l-a bătut pe umăr şi l-a încurajat: "N-ai nimic, tataie. Te doare de la căzătură, da’ trece!" A luat plicul şi s-a dus.

După o jumătate de zi şi o noapte de dureri atroce, disperaţi, am chemat o altă ambulanţă. Doctorul cel nou s-a uitat la noi de parcă atârnam de lustră cu capetele în jos: "Omul ăsta are fractură, probabil e nevoie şi de operaţie, de ce nu-l duceţi la spital?" N-a vrut să creadă nici picat cu ceară că un coleg de-al lui n-a depistat ditamai ruptura. Şi plicul l-a luat îmbufnat, cu aerul că a făcut un favor unor troglodiţi.

Aşa că, de data asta, am vorbit cu o cunoştinţă, ortoped la "Bagdasar Arseni", care ne-a cerut să-l aducem pe taică-meu la clinică, să-i facă o radiografie. Cu durerile pe care le avea, nici gând să-l putem transporta până acolo altfel decât cu o "Salvare" cu targă.

Şoferul singuratic şi pompierii cu tulumba

Sun deci la 112, dau toate detaliile cuvenite, inclusiv că e o urgenţă din cauza durerilor, iar o cucoană, a cărei voce semăna izbitor cu cea a gospodinei de la metrou, care ne anunţă că deviza lor este "În orice timp, ajungi la timp", îmi spune să aştept. Şi aştept. Şi aştept. Peste două ore. Taică-meu, cu toate algocalminele, se vaită mai rău.

Sun din nou la 112. O altă duduie mă asigură că maşina e pe drum, dar oraşul e aglomerat. Într-adevăr, nu trece mai mult de o jumătate de oră şi în faţa blocului apare o dubă mare, roşie, Mercedes. Mă uit pe geam: arat