Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Disidenţa literară bănăţeană

Publicat in Viata Medicala, joi 6 decembrie 2012 ·

O efervescenţă culturală accentuată s-a produs în anul 1972, la Timişoara, printre etnicii germani (şvabi şi saşi) care organizau întâlniri literare diferite de cenaclurile literare oficiale. Tineri intelectuali, poeţi, scriitori, studenţi şi chiar elevi s-au constituit în Aktionsgruppe Banat. Herta Müller, cea care avea să fie distinsă cu Premiul Nobel pentru literatură, în 2009, a debutat ca scriitoare în cadrul Grupului de Acţiune Banat. Îndeaproape supravegheaţi, în toamna anului 1975, Securitatea, considerând că s-a depăşit măsura, a arestat câţiva dintre lideri şi a destrămat grupul. Într-un fel, a fost prea târziu: deja se experimentaseră noi forme lit Publicitate erare, apăruseră critici atât la adresa conaţionalilor lor germani din România, cât şi a represiunii puterii de stat socialiste. Scrierile lor se făcuseră cunoscute. După interdicţia Securităţii, cercul de dizidenţi s-a reunit din nou, de această dată în cenaclul literar german din Timişoara „Adam Müller-Guttenbrunn“, care funcţiona sub egida Uniunii Scriitorilor, dar mulţi dintre ei au emigrat însă în RFG. Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi cu Şcoala doctorală a Facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti, a organizat, în perioada 19–20 noiembrie a.c., colocviul şi expoziţia „Aktionsgruppe Banat/Grupul de acţiune Banat – după 40 de ani“. În prima zi a evenimentului, a avut loc sesiunea de comunicări cu tema: „Istorie trăită şi consemnări în arhive“. Au susţinut alocuţiuni şi comunicări personalităţi precum Gerhardt Csejka, critic literar promotor al acţiunii Banat, Georg Herbstritt, cercetător la Oficiul federal pentru administrarea arhivelor fostei Securităţi est-germane (Stasi), Werner Kremm şi William Totok, membri ai Grupului de acţiune Banat, Simona Popescu, Cosmin Dragoste ş.a. Moderator

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver/ Ce au discutat despre candidatura pentru secretar general al NATO

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 56 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 43 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°