Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu Benjamin Fondane dincolo de Istorie

Publicat in Romania Literara, vineri 6 mai 2011 ·

Acesta e, tradus în româneşte, titlul sub care Monique Jutrin publică, la Editura pariziană Parole et Silence, o a doua carte dedicată lui Benjamin Fondane, după ce în 1989 îi dedicase scriitorului româno-francez un dens eseu critic – Benjamin Fondane sau periplul lui Ulise.

De atunci, profesoara belgiană (care a scris şi despre Panait Istrati ca „scriitor francez, povestitor român”) a întemeiat Societatea de studii B. Fondane şi conduce o remarcabilă serie de „caiete” critice consacrate scriitorului, organizează colocvii şi coordonează diverse culegeri de studii fondaniene. De data aceasta, îşi concentrează atenţia cu precădere asupra vieţii sale, cu intenţia unei „restituiri” şi „restaurări”, la care invită o biografie tragică şi o operă în curs de spectaculoasă redescoperire, aflată mereu într-un dialog tensionat, dramatic, cu Istoria. Fără să ignore datele de bază ale etapei româneşti, autoarea are în vedere totuşi perioada sa franceză, între ianuarie 1924 – momentul când pleacă din ţară pentru a se stabili la Paris – şi începutul lui octombrie 1944, când este asasinat de nazişti într-o cameră de gazare a lagărului de la Auschwitz. Principalele „repere cronologice” sunt oferite la sfârşitul volumului, dar în cele două sute de pagini Monique Jutrin desfăşoară în jurul lor o reflecţie adâncită, profund empatică, prin care datele de calendar redevin momente de istorie şi creaţie trăită. De două ori, fiindcă personalitatea omului Fundoianu recapătă viaţă prin multiple medieri documentare, confesiuni, corespondenţă, rememorări ale oamenilor care i-au fost aproape, şi – pe de altă parte – printr-un fel de asumare a dramei fondaniene de către un cititor specializat, care e mai mult decât atât, adică un martor pasionat, un soi de interlocutor intim postum, ce i se adresează nu o dată foarte direct, la persoana a doua singular, autorului investigat. O undă de d

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 30 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°