Acesta e, tradus în româneşte, titlul sub care Monique Jutrin publică, la Editura pariziană Parole et Silence, o a doua carte dedicată lui Benjamin Fondane, după ce în 1989 îi dedicase scriitorului româno-francez un dens eseu critic – Benjamin Fondane sau periplul lui Ulise.

De atunci, profesoara belgiană (care a scris şi despre Panait Istrati ca „scriitor francez, povestitor român”) a întemeiat Societatea de studii B. Fondane şi conduce o remarcabilă serie de „caiete” critice consacrate scriitorului, organizează colocvii şi coordonează diverse culegeri de studii fondaniene. De data aceasta, îşi concentrează atenţia cu precădere asupra vieţii sale, cu intenţia unei „restituiri” şi „restaurări”, la care invită o biografie tragică şi o operă în curs de spectaculoasă redescoperire, aflată mereu într-un dialog tensionat, dramatic, cu Istoria. Fără să ignore datele de bază ale etapei româneşti, autoarea are în vedere totuşi perioada sa franceză, între ianuarie 1924 – momentul când pleacă din ţară pentru a se stabili la Paris – şi începutul lui octombrie 1944, când este asasinat de nazişti într-o cameră de gazare a lagărului de la Auschwitz. Principalele „repere cronologice” sunt oferite la sfârşitul volumului, dar în cele două sute de pagini Monique Jutrin desfăşoară în jurul lor o reflecţie adâncită, profund empatică, prin care datele de calendar redevin momente de istorie şi creaţie trăită. De două ori, fiindcă personalitatea omului Fundoianu recapătă viaţă prin multiple medieri documentare, confesiuni, corespondenţă, rememorări ale oamenilor care i-au fost aproape, şi – pe de altă parte – printr-un fel de asumare a dramei fondaniene de către un cititor specializat, care e mai mult decât atât, adică un martor pasionat, un soi de interlocutor intim postum, ce i se adresează nu o dată foarte direct, la persoana a doua singular, autorului investigat. O undă de d