Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii ştiu care hrană este sănătoasă, dar nu o consumă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 aprilie 2009 ·

SĂNĂTATE. Majoritatea mănâncă fructe şi legume după vârsta de 40 de ani, cu toate că inclusiv tinerii cunosc alimentele care le fac bine. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Românii cu vârste cuprinse între 15 şi 60 de ani sunt interesaţi de o alimentaţie sănătosă, dar puţini pun în practică informaţiile pe care le cunosc, arată studiul „Atitudini şi percepţii faţă de alimentaţia sănătoasă”, realizat de compania de cercetare Exact.

Mai mult de jumătate dintre respondenţi (58%) au menţionat carnea de porc printre alimentele care ar trebui consumate cel mai rar, iar 80% au afirmat că o dietă sănătoasă se bazează pe consumul de fructe şi legume.

Cu toate acestea, doar 20% dintre subiecţi au declarat că se hrănesc zilnic cu fructe şi legume, iar 41% au spus că iau astfel de mese o dată sau de două ori pe săptămână. Merele sunt fructele cel mai des consumate de români, iar dintre legume este preferat cartoful.

Femeile peste 45 de ani, cele mai interesate de dietă

Categoria cea mai interesată de informaţii care privesc dieta este reprezentată de femeile între 45 şi 60 de ani, cu educaţie superioară. Sursele preferate de informare sunt internetul, televizorul, rubricile specializate din ziare şi reviste. Numai 4% declară că obţin astfel de informaţii de la medic.

La capitolul alimentelor nesănătoase, cei mai mulţi au menţionat carnea de porc (58%), grăsimile (24%), dulciurile (18%), băuturile alcoolice (15%), zahărul alb (14%). Prăjelile au fost menţionate de numai 13% dintre respondenţi. La fel şi mezelurile. Fast-foodul a fost trecut şi el în categoria alimentelor periculoase de peste 10% dintre subiecţi.

Fructele şi legumele au fost menţionate ca alimente sănătoase de peste 80% dintre participanţii la studiu. Ele au fost urmate de carnea de pui, pe care 40% o consideră dietetică. Peştele este socotit aliment s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 49 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°