Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calea Romanului şi 9 Mai, puncte negre în trafic

Publicat in Adevarul, luni 11 iulie 2011 ·

Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, pe aceste două străzi din municipiul Bacău s-au produs cele mai multe accidente rutiere de la începutul anului, faţă de Calea Republicii, care era în top în 2010. Pietonii rămân în continuare principalii vinovaţi de tragediile care se produc pe bulevardele din municipiu, asta în ciuda faptului că au fost amendaţi pe capete.

Harta zonelor periculoase pentru pietoni şi şoferi s-a modificat considerabil de la începutul acestui an. Poliţiştii de la Rutieră spun că în momentul de faţă străzile pe care s-au produs cele mai multe evenimente rutiere, soldate cu morţi şi răniţi grav, sunt Calea Romanului şi 9 Mai.

Mai puţine accidente grave

„Am reuşit să supraveghem mai bine Calea Republicii, care anul trecut a fost în top, dar acum accidentele s-au mutat pe alte artere, respectiv pe DN2, tronsonul care tranzitează municipiul, şi unde valorile de trafic sunt ridicate. Pe Republicii avem în continuare probleme cu accidentele uşoare. În primele şase luni am înregistrat deja zece astfel de evenimente“, a declarat Aurelian Nădejde, şeful Biroului Rutier din Bacău.

Ceva mai sigure au devenit străzile din centrul oraşului, unde teribiliştii nu mai pot goni cu viteză din cauza aglomeraţiei generate de închiderea traficului pe strada Gării, pentru lucrările la pasajul subteran. Circulaţia bară la bară a făcut ca numărul accidentelor pe aceste străzi să se reducă. Ultimele măsurători de trafic arată că prin centrul municipiului trec zilnic circa 4.000 de autoturisme, ceea ce înseamnă aproape jumătate din numărul de maşini înregistrate pe DN2, în zona Nicolae Bălcescu, cel mai circulat drum din judeţ.

De la începutul acestui an, pe străzile din municipiul Bacău s-au produs 28 de evenimente rutiere grave. În urma tragediilor au murit 5 oameni, iar 26 au ajuns la spital cu răni grave.

Mii de amenzi

„În continua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 21 minute
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 49 minute
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 3 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 2 ore
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 3 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum o ora
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°