Prin adoptarea acestei măsuri menite să prevină mai eficient epizootiile, legiuitorul nu a încălcat nici libertatea crescătorilor de animale de a desfăşura o activitate comercială, nici principiul egalităţii de tratament.

Până la importanta epizootie de febră aftoasă produsă în cursul anului 2001, crescătorii de ovine şi de caprine trebuiau să îşi marcheze animalele numai cu ajutorul unei crotalii sau al unui tatuaj care să permită asocierea acestora exploataţiei lor. În plus, aceşti crescători trebuiau să ţină un registru în care era înscris numărul total de ovine şi de caprine prezente în fiecare an1.

Or, în timpul acestei epizootii, a fost necesară sacrificarea sistematică a mai multor milioane de animale, din cauza unor ovine neidentificate şi a lipsei trasabilităţii, pentru a descoperi ulterior că un mare număr dintre acestea nu erau infectate. În plus, a fost nevoie să se recurgă la diverse restricţii în cadrul Uniunii şi la o interdicţie la scară mondială a tuturor exporturilor de vite, de carne şi de produse de origine animală provenind din Marea Britanie.

Pentru a preveni mai eficient astfel de epidemii şi pentru a ameliora funcţionarea comerţului cu ovine şi cu caprine între statele membre, legiuitorul Uniunii a introdus un nou sistem2, potrivit căruia fiecare animal trebuie identificat individual cu ajutorul a două mijloace de identificare, şi anume printr-o crotalie tradiţională, precum şi printr-un aparat electronic.

Acesta din urmă poate lua forma unei crotalii electronice, a unui transponder tip bolus, a unui transponder electronic sau a unei mărci electronice pe copită. Identitatea fiecărui animal trebuie înregistrată într-un registru de exploataţie. În plus, în cazul în care animalele părăsesc exploataţia, circulaţia acestora trebuie înregistrată într-un document însoţitor.

Mai mult decât