Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OIAC a aprobat planul de eliminare a armelor chimice din Siria

Publicat in Puterea, miercuri 18 decembrie 2013 ·

OIAC, Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, a adoptat planul de eliminare a armelor chimice din Siria. Ele urmează să fie distruse până pe 30 iunie 2014.

Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a aprobat planul de eliminare a armelor chimice din Siria. Arsenalul urmează să fie distrus până pe data de 30 iunie 2014, dar programul întâmpină deja întârzieri din cauza problemelor de securitate din Siria. Detaliile planului urmează să fie comunicate ulterior.

Statele Unite au acceptat să se ocupe de distrugerea unei părți din armele chimice siriene. Operațiunea va avea loc la bordul MV Cape Ray, o navă a marinei americane, în apele internaționale. Două cargouri cu containere cu agenți chimici vor fi escortate de nave daneze și norvegiene din portul sirian Lattakia până în al port, de unde vor ajunge pe MV Cape Ray.

Cei mai periculoși agenți chimici urmează să părăsească Siria până pe 31 decembrie, dar nu este sigur că termenul-limită va putea fi respectat. Tansportul agenților chimici este complicat de faptul că ruta Homs-Damasc este închisă.

42 de companii și-au anunțat interesul de a participa la operațiunile de distrugere a agenților chimici mai puțin periculoși.

Agenția Mediafax informează că Siria trebuie să își distrugă armele chimice conform rezoluției numărul 2.118 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Ea a fost adoptată în septembrie, în urma unui scandal diplomatic de proporții. SUA au amenințat Siria cu represalii militare, după ce au acuzat puterea de la Damasc de folosirea armelor chimice în luptele din războiul civil.

Războiul civil din Siria a început în 2011 și nu dă semne că se va încheia. El are un pronunțat caracter religios și opune diferite secte islamice. Creștinii sunt prinși în mijlocul conflictului.

OIAC, Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, a ado

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 53 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”

News.ro acum 12 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a c

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°