Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMPANIILE PUTEREA: Florin Ţurcanu, zis Împăratul, baronul liberal care stăpâneşte judeţul Botoşani

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Şeful Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, baron local al PNL, căruia o parte dintre supuşi îi spun Împăratul, a avut parte de o ascensiune politică remarcabilă, mai ales prin viteza ei, deşi e destul de greu să-i găseşti vreun merit special pentru asta. Mai curând, explicaţia poate fi găsită în rădăcinile de business ale clanului Ţurcanu, bine ancorate în industria alimentară şi în agricultură. Banii tatălui par să-i fi deschis calea spre politica înaltă lui Florin Ţurcanu, ca de altfel şi fratelui său, Mihai Ţurcanu, fost şef suprem la ANSVSA.

Şeful CJ Botoşani a absolvit Facultatea de Studii Juridice din cadrul Universităţii Ecologie „Dimitrie Cantemir” din Iaşi, în 2005, la 15 ani de la terminarea Liceului Agroindustrial Şendriceni, în 1990, specializarea sa de bază fiind aceea de asistent veterinar.

Dacă până în 1996 el a lucrat ceea ce învăţase, adică asistent veterinar în comuna Lunca, odată cu intrarea sa în PNL, în 1997, lucrurile s-au schimbat radical pentru Ţurcanu. Între 2000 şi 2004, el a fost viceprimar în comuna natală, Suliţa, iar mai apoi s-a aciuat pe lângă parlamentarul Liviu Câmpanu, pe atunci liberal, al cărui şef de cabinet parlamentar a fost în perioada 2004-2006. Din 2007, el a devenit secretar al Cancelariei prefectului Botoşani, iar în 2008 a avansat vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Mai apoi, Florin Ţurcanu a fost deputat în Parlamentul României, în perioada 2008-2012, unde a avut 25 de iniţiative legislative, dintre care 15 respinse definitiv. În plan politic, din 2000 până în 2004, Florin Ţurcanu a fost preşedintele organizaţiei PNL Suliţa, în perioada 2006-2008 a fost secretar coordonator al PNL Botoşani, iar în prezent este şeful local al partidului.

Locul de deputat, transmis în familie

Potrivit declaraţiei sale de avere, publicată pe site-ul Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu benefic

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 6 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 12 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 7 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 7 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 6 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 7 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 13 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 10 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 7 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

7°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°