Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Vatavu: Protecţia veniturilor cetăţenilor este un proiect pe care mi-l asum ca viitor parlamentar

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 26 noiembrie 2012 ·

Candidatul Alianţei România Dreaptă pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 4 Rădăuţi – Siret, Marius Vatavu, a anunţat că protecţia veniturilor cetăţenilor va fi unul dintre proiectele pe care şi le va asuma în calitate de viitor parlamentar. Marius Vatavu a spus că „Protecţia veniturilor cetăţenilor” este cel de-al treilea pilon al programului său politic, intitulat „Siguranţa zilei de mâine pentru tine”, până în momentul de faţă el prezentând primii doi piloni, respectiv „Creşterea încrederii în instituţiile publice şi „Creşterea gradului de siguranţă în societate”.

Candidatul ARD în Colegiul nr. 4 de Senat a explicat că „Protecţia veniturilor cetăţenilor” reprezintă condiţia absolut necesară pentru ca cetăţeanul să aibă o siguranţă a zilei de mâine. „Preţurile alimentelor şi ale utilităţilor au crescut consistent în ultimele şase luni, scăzând serios nivelul de trai al populaţiei, în special pentru pensionari”, a spus Vatavu. El a adăugat că o măsură urgentă de atenuare a acestei lovituri pe care oamenii au primit-o este indexarea prin lege a pensiilor şi a salariilor cu inflaţia, „şi să eliminăm sintagma în legătura cu această chestiune”.

Marius Vatavu consideră că este de neacceptat ca un stat să nu-şi poată plăti pensiile şi salariile. „În condiţiile în care veniturile din taxe şi impozite la buget sau veniturile din alte surse, fonduri europene, investiţii străine directe, nu cresc suficient veniturile totale la buget, nu este nici o ruşine să acoperi cheltuielile sociale prin împrumuturi din surse externe. Cred că le datorăm acest lucru celor care 30-40 de ani au contribuit la bugetul de stat. Pe de altă parte, nu sunt de acord cu creşterea exponenţială şi nesustenabilă a cheltuielilor sociale”, a declarat candidatul ARD.

Marius Vatavu a spus că are convingerea că echipa ARD-ului, aşa cum şi-a respectat promisiun

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum 55 minute
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 31 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum 2 ore
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 34 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°