Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A tâlhărit o fetiţă de 12 ani, ca să-şi cumpere prenadez

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 12 iunie 2013 ·

* Adrian Şerban, de 18 ani, individ abia scăpat de la Reeducare, unde fusese internat pentru profanare de morminte, a fost arestat şi trimis în judecată, pentru tâlhărie * luna trecută, el a ameninţat şi a jefuit o fetiţă care venea de la şcoală, ca să facă rost de bani pentru prenadez * infractorul a fost capturat de un poliţist care s-a dat drept tatăl victimei *

Domiciliat într-un bloc de la kilometrul 10, Adrian Şerban, în vârstă de 18 ani, individ fără studii şi fără ocupaţie, a ajuns din nou după gratii, după ce, în anul 2011, a fost internat într-un centru de reeducare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat şi profanare de morminte. Scăpat de la Reeducare la sfârşitul lunii ianuarie a. c., Şerban n-a reuşit să se bucure prea mult de libertate, pentru că a atacat şi a tâlhărit o fetiţă pe stradă, smulgându-i borseta în care se aflau 6 lei şi un telefon mobil. Culmea, banditul a ameninţat-o şi a jefuit-o pe fată de faţă cu doi colegi, fără ca cineva să-i sară în ajutor.

Incidentul s-a petrecut în ziua de 23 mai 2013, puţin după ora 14.00. În acel moment, Adrian Şerban se afla în staţia de autobuz de la capătul liniei 2 (strada Pietăţii, Hipodrom), când a pus ochii pe câţiva elevi care se întorceau de la şcoală. Printre aceştia, era şi Elena M. C., în vârstă de 12 ani, care purta o convorbire la telefonul mobil şi era însoţită de un coleg şi o colegă. Procurorul care s-a ocupat de caz precizează: "Întrucât nu avea bani pentru a-şi procura prenadez pe care să-l inhaleze, inculpatul s-a hotărât să-i sustragă telefonul mobil, motiv pentru care a rămas în staţia de autobuz, urmărind-o pe partea vătămată. După ce aceasta a terminat convorbirea telefonică şi a introdus telefonul în borsetă, inculpatul s-a apropiat de ea şi a simulat că o loveşte cu un obiect, după care i-a spus că o va bate".

Speriată, fetiţa s

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 56 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°