Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puscaria si amenzile de milioane ii ameninta pe pietari

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 2 octombrie 2004 ·

Incepind de vineri, 1 octombrie, comerciantii din piata trebuie sa aiba case de marcat si documente de provenienta a marfii. Incepind de vineri, 1 octombrie, activitatea de comert in Piata Centrala se desfasora in alte conditii. Avind ca baza un act normativ recent, administratia locala a hotarit sa delimiteze zona producatorilor de cea a comerciantilor si sa impuna o serie de obligatii pentru cei care vind in piata, cele mai importante referindu-se la achizitionarea de case de marcat si la existenta certificatului de producator. Acestea au fost transmise reprezentantilor PF-urilor si AF-urilor din piata, vineri, de catre directorul Directiei Piete, Obor si Bazar din cadul Primariei Roman, Doinita Maftei, si de catre comisarul Petru Ursuleasa, adjunctul comandantului Politiei Roman, in cadrul unei intilniri organizate special cu acestia. Comerciantii din piata trebuie sa posede autorizatie de functionare, care trebuie sa fie vizata anual, iar la locul de desfasurare a activitatii sa fie persoanele care sint trecute pe autorizatie sau angajatii societatilor comerciale. Nerespectarea acestei prevederi constituie contraventie si se sanctioneaza cu suspendarea activitatii comerciale pina la data autorizarii si amenda de la un milion lei la doua milioane lei. "Reprezentantii PF-urilor si AF-urilor au obligatia sa afiseze, la locul de desfasurare a activitatii, numele sau denumirea structurii pe care o conduc, iar, in plus, pentru societatile comerciale, si sediul central, asa cum au fost inregistrate in registrul comertului. Nerespectarea acestei prevederi constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la doua milioane lei la patru milioane lei", a precizat Doinita Maftei. O alta obligatie prevazuta de lege se refera la documentele care sa justifice provenienta marfurilor - facturi, borderouri de achizitie - care trebuie sa fie vizate de primaria localitatii de u

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Procesul lui Vlad Pascu | Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă în accident: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

Libertatea acum o ora
Părinții victimelor tragediei din 2 Mai și tinerii care au supraviețuit accidentului provocat de Vlad Pascu au depus mărturie, joi, 9 mai, la judecătoria Mangalia, despre accidentul din 19 august 2023.

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce este interzis să faci în ziua de sărbătoare cu cruce roșie

Cancan acum 35 minute
Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare importantă pentru credincioșii ortodocși, fiind celebrată în vinerea din Săptămâna Luminată. Este o zi religioasă care nu are dată fixă, fiind sărbătorită cu cruce roșie în calendarul ortodox. După cele trei zile

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum 37 minute
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°