Window / Foto: Thinkstock “Dumneavoastră staţi la îndoială când vi se spune că nu aveţi capacităţi, posibilităţi, calităţile necesare, că nu meritaţi, că nu sunteţi ca alţii etc. Acceptaţi cu uşurinţă aceste afirmaţii şi ele ridică un zid înalt în calea spre atingerea scopului. Faceţi-vă un serviciu şi permiteţi-vă să ştiţi că meritaţi tot ce este mai bun şi că aveţi şi capacităţile necesare să realizaţi ce vă doreşte sufletul. Dar vi se ascunde cu foarte multă abilitate tocmai faptul că meritaţi. Vi se sugerează că ar fi o naivitate să credeţi că aveţi capacităţi nelimitate”, spune Vadim Zeland în cartea sa, “Murmurul stelelor dimineţii”. Aceasta este a una dintre cele trei cărţi ale rusului V. Zeland, a cărui teorie despre felul în care ne creăm realitatea este surprinzătoare, dacă nu chiar deosebit de originală. Poate şi pentru că el a aplicat cu adevărat ceea ce tocmai am citat mai sus; şi-a urmat scopul sufletului şi nu s-a lăsat pradă raţiunii şi explicaţiilor omeneşti, pe care le auzim cu toţii în minţile noastre, de tipul “asta nu se poate”, “nu sunt eu în stare să fac aşa ceva”, “nu merit ceva atât de bun”, “n-am calităţile necesare pentru a reuşi”.
A urma scopul sufletului echivalează cu reuşita în viaţă, dacă sufletul nu este bruiat pe cale de către raţiune. Auzeam zilele trecute un dialog; cineva cugeta cu voce tare că ar vrea să meargă într-o excursie în Alpi, iar interlocutorul său răspundea îngândurat: “Nu cred că pot, n-am timp, trebuie şi bani mulţi pentru asta, e cam peste mână”. Cel care lansase ideea, însă, a venit cu o altă replică, una grozavă, destinată demontării minţii negative şi scenariilor ei: “Dacă stai să te gândeşti, întotdeauna ai să găseşti justificări ca să nu faci un lucru pe care vrei să-l faci!”. Iată punctul pe “i”, cum se spune. Noi, cu toţii, găsim justificări pentru a nu merge înainte, pentru a ne opri la mijlocul dr