Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Internatele şcolare, un lux pentru liceenii de la ţară

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Desfiinţarea Şcolilor de Arte şi Meserii (SAM) de la sate i-a determinat pe elevii din localităţile rurale să vină să studieze la oraş, mai cu seamă că în acest an şcolar au fost locuri berechet. Doar 300 de elevi care învaţă la unităţile şcolare din Focşani locuiesc la cele trei internate, iar alţi 1500 primesc bani de navetă.

La orele amiezii, staţiile de autobuze din Focşani sunt pline ochi de liceeni care aşteaptă "rata" pentru a pleca fiecare spre localitatea de domiciliu.

Unii vin şi de la distanţe de 30 - 40 de km pentru a învăţa carte, chiar dacă trebuie să facă acest efort de 20 de ori pe lună, nepermiţându-şi luxul de a se caza la internat sau de a sta în gazdă. Singura lor consolare este că şcoala le decontează naveta.

"Mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora 5.00 ca să vin la Focşani, la liceu. Sunt de la Mera şi naveta îmi ia zilnic o oră dus şi o oră întors. Ca să locuiesc la cămin mi-ar fi trebuit cel puţin 300 de lei/lună numai pentru masa la cantină şi cazare aşa că încerc să mă descurc", spune Marian Bârsan, elev în clasa a noua la Colegiul Tehnic "Valeriu D. Cotea".

Colegul său, şi totodată partenerul zilnic de drum, spune că deocamdată vremea ţine cu ei, şi pot face naveta.

Iarna nu e de glumă

"Să vedem la iarnă cum o să fie. O să îngheţăm de frig în staţii, sau autobuzul nu o să poată ajunge la timp la şcoală. Problemele pentru noi abia acum vin", spune liceanul Vasile Mânea.

La ora actuală, în Focşani sunt doar trei internate care pot oferi aproximativ 500 de locuri de cazare pentru elevii de la ţară aflaţi la distanţe mari de oraş.

Singurul care găzduieşte peste o sută de elevi este internatul Colegiului Tehnic "Valeriu D. Cotea", unitate de învăţământ cu peste 1.000 de elevi.

"Noi avem 120 de elevi care locuiesc la internat. Pe un elev îl costă 30 de lei/lună cazarea şi zece lei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 18 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 55 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 6 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°