Odată cu scăderea temperaturilor, consultanţii în frumuseţe spun că rutina de îngrijire a pielii trebuie adaptată sezonului rece. Potrivit acestora, măştile naturale reprezintă o soluţie la îndemâna pentru a menţine pielea hidratată în această perioadă a anului.
Dana Sota, autoarea cărţii „Frumuseţea se învăţă”, spune că masca pe bază de mere nu ar trebui să lipsească din ritualul de frumuseţe în sezonul rece. Un mare avantaj al acestui tratament de îngrijire a pielii îl reprezintă faptul că merele reprezintă o sursă bogată de vitamina C, antioxidant recunoscut pentru efectele sale benefice împotriva ridurilor .
Pentru a realiza această mască aveţi nevoie de un măr, iaurt, miere şi puţin praf de amidon alimentar. Mărul se dă prin răzătoare şi se amestecă cu trei lingurile de iaurt, de preferinţă nedegresat. Se obţine astfel un piure în care se adaugă un vârf de lingurinţă de praf de amidon şi o linguriţă de miere.
Toate ingredintele se amestecă bine până se obţine un amestec omogen, care se va aplica pe faţă, gât şi decolteu. Masca din mere se lasă să acţioneze timp de 20 de minute, iar apoi se îndepărtează cu apă călduţă.
„Este bine de ştiut că amidonul are şi o acţiune de închidere a porilor, de aceea este indicat ca ingredientul să fie folosit din când în când în tratamentele de îngrijire a tenului şi să fie adăugat în cantităţi reduse”, spune Dana Sota.
Odată cu scăderea temperaturilor, consultanţii în frumuseţe spun că rutina de îngrijire a pielii trebuie adaptată sezonului rece. Potrivit acestora, măştile naturale reprezintă o soluţie la îndemâna pentru a menţine pielea hidratată în această perioadă a anului.
Dana Sota, autoarea cărţii „Frumuseţea se învăţă”, spune că masca pe bază de mere nu ar trebui să lipsească din ritualul de frumuseţe în sezonul rece. Un mare avantaj al acestui tratament de îngrijire a pielii îl r