Guvernul României trebuie să reia privatizările şi reformele, mai ales cele din sectorul juridic, după ce a reuşit să treacă cu bine de moţiunea de cenzură de miercuri, a anunţat ieri agenţia de rating Moody’s, relatează Reuters. Observatorii au precizat că Guvernul va întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte votarea de către Parlament a legilor proprii, prelungind astfel blocajul politic din România, stat ce a devenit de curând membru al Uniunii Europene.
„Nu cred că turbulenţele prin care trece guvernul român vor avea un efect direct asupra macroeconomiei“, a declarat analistul Moody’s pentru România, Kenneth Orchard, pentru Reuters. „Sunt îngrijorat de faptul că aceste turbulenţe au împiedicat guvernul să se concentreze în totalitate pe problemele economice“, a adăugat acesta. „Una dintre principalele temeri este legată de politica fiscală. Aceasta a fost relaxată şi nu au existat multe legături între politica de dezvoltare şi politica fiscală, autorităţile fiind mult mai concentrate pe cheltuielile curente decât pe cheltuielile de capital“, a declarat acesta. (E.C.)
Guvernul României trebuie să reia privatizările şi reformele, mai ales cele din sectorul juridic, după ce a reuşit să treacă cu bine de moţiunea de cenzură de miercuri, a anunţat ieri agenţia de rating Moody’s, relatează Reuters. Observatorii au precizat că Guvernul va întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte votarea de către Parlament a legilor proprii, prelungind astfel blocajul politic din România, stat ce a devenit de curând membru al Uniunii Europene.
„Nu cred că turbulenţele prin care trece guvernul român vor avea un efect direct asupra macroeconomiei“, a declarat analistul Moody’s pentru România, Kenneth Orchard, pentru Reuters. „Sunt îngrijorat de faptul că aceste turbulenţe au împiedicat guvernul să se concentreze în totalitate pe problemele economice“, a adăugat acest