Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi foști redactori-șefi ai ProSport, Cătălin Tolontan și Dorin Chioțea, scriu despre închiderea ediției cotidiene a ziarului de sport

Publicat in Pagina de media, marți 26 noiembrie 2013 ·

Doi foști redactori-șefi ai ProSport din două „epoci” diferite ale publicației au scris despre dispariția cotidianului de sport. Pe de o parte Cătălin Tolontan, fost șef al Pro Sport până în 2003, acum șef la Gazeta Sporturilor, publică pe blogul său un text cu titlul ProSport, un ziar care a trăit și a murit în picioare. Pe de altă parte, Dorin Chioțea, cel care a preluat conducerea editorială a ProSport după plecarea lui Tolontan, povestește tot pe blogul personal amintiri din acea perioadă.

Reamintim că Mediafax Group a decis să renunțe la ProSport în variantă cotidiană, din 9 decembrie, și să realizeze, sub același nume, un supliment săptămânal distribuit împreună cu Ziarul Financiar (detalii AICI).

Ce spune Tolontan:

„Am lucrat la ProSport din 1997 și pînă în 2003. Au fost ani de efort sălbatic, alături de oameni incredibil de talentați și dedicați. Astăzi, la altă vîrstă și în altă epocă, dacă m-aș supune o singură lună ritmului de 16 ore de muncă pe zi, 7 zile din 7, m-aș epuiza de la prima încercare”, scrie jurnalistul pe blogul său.

„Spre deosebire de alți manageri mai puternici, care au declarat că nu au nici o emoție să renunțe ediția tipărită a ProSport și să rămînă pe site (n.r. – este vorba de Orlando Nicoară, director general Mediafax Group), mărturisesc că eu am emoții”, a mai spus Tolontan, completând că „într-un moment în care atîția stau în genunchi, ProSport a fost un ziar care a trăit și a murit în picioare. Faptele sale bune îl vor însoți în noua viață digitală.”

Ce spune Dorin Chioțea, fost redactor-șef la ProSport, în prezent realizator al emisiunii Oamenii Realității (Realitatea TV):

Mesajul integral al lui Dorin Chioțea, AICI.

Doi foști redactori-șefi ai ProSport din două „epoci” diferite ale publicației au scris despre dispariția cotidianului de sport. Pe de o parte Cătălin Tolontan, fost

Articolul in Pagina de media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°