Un semn clar că o economie de piaţă este disfuncţională este persistenţa şomajului. În Statele Unite ale Americii de azi, unul din şase lucrători care vor un loc de muncă cu normă întreagă nu poate găsi unul. Este o economie cu multe nevoi nesatisfăcute şi totuşi cu vaste resurse inactive.

Piaţa imobiliară din SUA prezintă o altă anomalie: există sute de mii de persoane fără adăpost (mai mult de 1,5 milioane de americani au petrecut cel puţin o noapte într-un adăpost în 2009), în timp ce sute de mii de case sunt vacante. Într-adevăr, rata de prescriere a ipotecilor este în creştere. Două milioane de americani şi-au pierdut casele în 2008 şi 2,8 milioane în 2009, dar este de aşteptat ca cifrele să fie chiar şi mai mari în 2010. Pieţele noastre financiare funcţionează foarte prost - pieţele performante, „raţionale" nu împrumută bani oamenilor care nu pot sau nu îi vor mai rambursa - şi totuşi cei care controlează aceste pieţe au fost răsplătiţi ca şi cum ar fi genii financiare. Nimic din toate astea nu este o noutate. Ceea ce este o noutate e recunoaşterea de către Administraţia Obama, cu reticenţă şi întârziere, că eforturile sale de a reface piaţa imobiliară au eşuat, în mare măsură. Curios, există un consens din ce în ce mai puternic între stânga şi dreapta că guvernul trebuie să continue să susţină piaţa imobiliară în viitorul apropiat. Această atitudine este uimitoare şi posibil periculoasă.

Este uimitoare deoarece, în toate analizele convenţionale privind activităţile care ar trebui puse în practică în domeniul public, coordonarea pieţei naţionale de credite ipotecare nu a fost niciodată menţionată. Stăpânirea informaţiilor specifice referitoare la evaluarea solvabilităţii şi monitorizarea productivităţii banilor împrumutaţi sunt exact genul de activităţi la care sectorul privat ar trebui să exceleze. Este totuşi o poziţie uşor de înţeles: ambele p