Vălul islamic agită din nou spiritele în Turcia
Parlamentul de la Ankara a adoptat în cursul nopţii de miercuri spre joi un amendament constituţional care permite portul vălului islamic în universităţi, măsură ce, inevitabil, divizează Turcia.
Amendamentul referitor la faptul că „nicio persoană nu poate fi privată de dreptul la o educaţie superioară“ (referire la femeile care poartă văl) a fost aprobat cu o majoritate de peste două-treimi, relatează Mediafax. Un al doilea vot este programat sămbătă, pentru finalizarea procesului de revizuire a Constituţiei propus de mişcarea islamistă AKP şi de formaţiunea naţionalistă MHP.
Amendamentul constituţional trebuie aprobat de preşedintele Abdullah Gul, fost membru al partidului de guvernământ. Circa două treimi dintre femeile din Turcia poartă văl, iar multe dintre ele au decis să îşi întrerupă studiile universitare după extinderea şi pentru facultăţi, în 1989, a acestei interdicţii care iniţial se aplica instituţiilor publice.
Interdicţia a fost consolidată în 1997, când generali din armată, sprijiniţi de opinia publică, au răsturnat un guvern considerat prea islamist. Susţinătorii interdicţiei se tem că ar putea vedea, la un moment dat, Turcia adoptând sharia sau legea islamică, în vigoare în Iran, ţară vecină.
Proiectul a fost criticat însă cu vehemenţă de opoziţia social-democrată, care afirmă că sunt erodate principiile laicităţii Turciei. Premierul Recep Tayyip Erdogan, un fost politician islamist, a respins criticile, argumentând că şi fetele trebuie să aibă acces la o educaţie superioară. (Soţiile şi fiicele celor mai mulţi lideri AKP, inclusiv cele ale premierului şi preşedintelui, poartă văl islamic.) Liderul stângii naţionaliste şi-a anunţat intenţia de a merge la Curtea Constituţională, sperând că se va repeta scenariul din primăvara lui 2007.
Atunci formaţiunea sa a contestat