Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce vrea Oprescu să ţină secretă harta seismică a Bucureştiului?

Publicat in Romania Libera, joi 13 iunie 2013 ·

Zice că nu vrea să sperie lumea, dar efectul este exact invers. Asta după ce primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, cu două zile în urmă, că "în câteva săptămâni o să apară o hartă de risc seismic a Bucureştiului, dar nu o să o fac niciodată publică, pentru că nu sunt de acord cu speriatul populaţiei". Despre ce hartă e vorba şi ce anume adevăruri grave ar putea conţine, am întrebat la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, unde directorul ştiinţific, Mircea Radulain a exclamat astfel, din prima clipă - "nu ştiu la ce se referă domnul Oprescu". Este drept că această instituţie e angrenată în proiectul unei hărţi de risc seismic, răspunsurile căutate de specialişti fiind legate de evaluarea tuturor clădirilor din Capitală. Interlocutorul nu a dat însă deloc impresia că viitoarea hartă ar conţine ceva cu totul neaşteptat.

Prea puţine clădiri consolidate

Altfel, toată lumea ştie deja, de multi ani, că Bucureştiul e înţesat cu tot felul de clădiri grav expuse la riscul prăbuşirii, în cazul unui cutremur major. Primarul general însuşi recunoştea, cu prilejul aceleiaşi declaraţii din urmă cu două zile, că în acest oraş mai sunt încă 359 de asemenea imobile, şi că prea puţine - numai 22 - au fost consolidate în ultimii ani, din cauza lipsei fondurilor.

Primăria Capitalei a dat totuşi cifre

Interesant este că aceeaşi Primărie a Capitalei, care ar vrea să ţină secretă viitoarea hartă seismică a Bucureştiului, a dat totuşi publicităţii, la începutul acestei luni, lista clădirilor din oraş încadrate în clasa I de risc seismic. Este vorba despre 190 de imobile considerate a fi un adevărat pericol pentru comunitate, între acestea fiind şi clădiri care au spaţii publice mai mari de 50 de metri pătraţi. Asta înseamnă nu neapărat blocurile de locuinţe, ci şi cele de birouri sau magazine.

Cele 14 zone seismice ale Capitalei @N_P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 8 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°