Scandalul este în floare la Real Madrid, după ce antrenorul Jose Mourinho a decis să-l treacă pe banca de rezerve pe Iker Casillas, la meciul pierdut cu Malaga, scor 2-3.
Considerat o „icoană” la Real, „San Iker” îi are de partea lui pe fanii „albilor”. După ce s-a aflat că Jose Mourinho caută un portar care să-l concureze pe Casillas, suporterii au invadat forumurile ziarelor de sport. Dacă până acum l-au susținut și apărat pe lusitan, de această dată, fanii i-au întors spatele, iar la următorul joc de pe „Santiago Bernabeu” îi vor cere demisia.
Într-un sondaj lansat pe site de cotidianul „AS”, 73 la sută dintre votanți consideră că Real Madrid nu trebuie să cumpere un alt „gardian”.
Mourinho o ține pe-a lui, iar după jocul de la Malaga a spus că „are conștiința împăcată” și că decizia de a-l lăsa pe bancă pe Casillas i-a fost împărtășită de ceilalți din staff-ul tehnic.
Casillas a avut o reacție elegantă, de jucător profesionist. N-a pus paie pe foc, declarând doar că se va pregăti și mai bine, pentru a redeveni titular. „Accept decizia antrenorului”, a comentat portarul campioanei mondiale.
Președintele Florentino Perez este de partea jucătorului în acest conflict, fapt care i-ar putea fi fatal lui Jose Mourinho.