Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt persoane, printre care un primar, un fost şef de post, un notar şi un fost şef de la Cadastru, au fost acuzate de afaceri ilegale cu terenuri

Publicat in Adevarul, miercuri 11 iulie 2012 ·

Procurorii DNA susţin că cei opt sau rudele acestora au obţinut în mod ilegal terenuri situate în comuna Dumeşti, pe care intenţionau apoi să le vândă unor investitori pentru mari sume de bani. Prejudiciul în cauză este de peste 400.000 de euro.

Mihai Sabaiduc, primar al comunei Dumeşti, Constantin Butnariu, consilier juridic al Primăriei Dumeşti şi Constantin Gheorghiu, fost primar şi ulterior secretar al aceleiaşi comune au fost acuzaţi de DNA Bucureşti de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

Alături de ei procurorii DNA i-au trimis în judecată , pe 11 iulie, pe Orest Oanea, fost director general al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.) Iaşi, în prezent administrator SC Toposig Expert Suceava şi pe notarul Lidia Vieru pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grav, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals material în înscrisuri oficiale. Notarul a fost acuzat şi de fals intelectual, uz de fals şi instigare la fals material.

În acelaşi dosar vor da ochii cu judecătorii şi Constantin Dorneanu, consilier superior în cadrul Primăriei Dumeşti, Radu Guzu, fost şef al Postului de Poliţie Dumeşti între 2005-2006, şi Elena Matei, secretar la Biroul Notarial Vieru Lidia.

EXCLUSIV Nume grele anchetate la Iaşi de DNA în „afacerea planurilor cadastrale fantomă”

„În 2005 şi 2006, inculpaţii Sabaiduc Mihai, primar al comunei Dumeşti şi preşedinte al comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, Butnariu Constantin, consilier superior I în cadrul Primăriei Dumeşti şi membru al comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, Gheorghiu Constantin, secretar al comunei Dumeş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 24 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 44 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 2 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum o ora
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°