Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Protestul sindicatelor, care a avut loc in Piata Victoriei, s-a incheiat

Publicat in HotNews, joi 23 septembrie 2010 ·

Cei aproximativ 1.000 de reprezentanti ai federatiilor din invatamant, sanatate si protectie sociala, membre ale CNS Cartel Alfa, si-au incheiat actiunea de protest din Piata Victoriei, dupa o ora si jumatate in care au scandat in fata sediului Guvernului, anunta Agerpres. Sindicalistii au solicitat revenirea la Legea unitara a salarizarii asociata anul trecut, stoparea disponibilizarilor, reducerea masurilor de austeritate, nepromulgarea legii pensiilor in forma ei actuala.

Protestul s-a incheiat in liniste, iar vineri, la aceeasi ora, sunt asteptati, in acelasi loc, sa protesteze sindicalisti din alte federatii membre ale CNS Cartel Alfa.

O delegatie formata din cate un reprezentant din partea fiecareia dintre cele trei federatii protestatare, condusa de Liviu Apostoiu, vicepresedinte al Cartel alfa, a plecat spre Ministerul Muncii, unde au fost invitati la discutii, la ora 13.00, de catre ministrul Ioan Botis.

Sindicalistii de la Cartel ALFA au pichetat, joi, sediul Guvernului, incapand cu ora 11.00.

Cartel ALFA se pronunta categoric impotriva disponibilizarilor, a modificarii abuzive a legii pensiilor care nu trebuie promulgata in forma adoptata de Parlament.

De asemenea, Cartel ALFA respinge modificarile aduse Codului Muncii, dar si incercarea de legiferare a sclaviei moderne prin desfiintarea contractelor individuale de munca, fiind impotriva dereglementarii pietei muncii si a masurilor de crestere exagerata a austeritatii prin legea de salarizare unica a sectorului bugetar.

La protest au participat si reprezentantii Federatiei "Solidaritatea Sanitara", nemultumiti de situatia dezastruoasa in care se gasesc sistemul sanitar si salariatii acestuia.

"Ne-au scos in strada teama, nevoia si indignarea: teama de ziua de maine, starea de nevoie in care ne-au aruncat, tot mai adanc, Guvernul i

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 53 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 54 minute
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum 57 minute
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum 2 ore
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°