Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O femeie acuzată de vrăjitorie a fost torturată şi arsă pe rug în Papua Noua Guinee

Publicat in Adevarul, joi 7 februarie 2013 ·

O femeie din Papua Noua Guinee a fost torturată şi arsă de vie fiind acuzată că s-ar fi folosit de vrăjitorie ca să omoare un băiat din oraşul Mount Hagen, potrivit presei locale.

Femeia, Kepari Leniata pe nume, avea 20 de ani şi era la rândul ei mamă. Ea a fost omorâtă de familia băiatului care crede că Leniata l-ar fi ucis pe acesta prin vrăji, scrie BBC.

Rudele au dezbrăcat-o pe femeie, au legat-o şi au aruncat petrol pe ea, apoi i-ar fi dat foc în faţa a sute de oameni.

Potrivit ziarului local „The National”, poliţia şi pompierii nu au putut ajunge la victimă în timp.

Aparent, oamenii care asistau la execuţia femeii au fost prea numeroşi pentru autorităţi, care ar fi fugit de la locul tragediei, potrivit ziarului local „The Post Courier”.

Autorităţile promit arestarea vinovaţilor

Şeful poliţiei provinciale, Kaiglo Ambane, a declarat pentru the National că poliţia tratează crima ca pe un caz de omucidere, urmând să-i aresteze pe vinovaţi.

În unele zone din Papua Noua Guinee, localnicii dau vina pe "vrăjitori" pentru bolile şi morţile misterioase. În ultimii ani, au ajuns în atenţia presei mai multe cazuri cu oameni, în general femei, care au fost omorâţi fiind acuzaţi de vrăjitorie.

În 2009, în urma mai multor astfel de crime, preşedintele Comisiei pentru Reformă Legislativă şi Revizie Constituţională a spus că vinovaţii doar se folosesc de acuzaţiile de vrăjitorie ca să-şi justifice crimele. Preşedintele comisiei a cerut implementarea unor legi mai dure care să se adreseze problemei.

Un episcop local, David Piso, a declarat pentru the National că fenomenul acestor crime în care victimele sunt acuzate de vrăjitorie şi omorâte este în creştere.

"Nu există niciun fel de justificare pentru un asemenea act de violenţă. Sperăm că autorităţile vor face tot posibilul să îi identifice, să îi judece şi îi pedepsea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 29 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 58 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°