Preşedintele Eurogrup, Jean-Claude Juncker, a indicat că, în câteva zile, zona euro ar putea activa Fondul european de salvare pentru a reduce costurile de împrumut ale Madridului.
Preşedintele Eurogrup, Jean-Claude Juncker, a avertizat ieri că zona euro este în faţa unei posibile dizolvări. Temerile imediate se leagă de randamentele mari ale obligaţiunilor emise de Spania care sunt acum în jurul unor niveluri pe care analiştii le consideră nesustenabile pe termen mediu.
„Am ajuns într-un punct crucial", a declarat Jean Claude Juncker, premierul Luxemburgului, într-un interviu publicat duminică în „Le Figaro" şi „Süddeutsche Zeitung". El a lăsat să se înţeleagă că Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) va fi folosit pentru cumpărarea de obligaţiuni ale guvernului spaniol şi că Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea face acelaşi lucru. Juncker a spus că paşii exacţi nu au fost încă decişi de cele 17 state membre ale zonei euro.
„Lucrăm cu BCE fără să-i compromitem independenţa", a spus el. „Când spun „noi", aceasta înseamnă FESF; de asemenea înseamnă cele 17 guverne", a explicat el.
„Zona euro este într-un punct în care trebuie să dovedească, cu toate mijloacele sale, hotărârea sa de a garanta stabilitatea", a declarat Juncker. El a adăugat că „lumea discută despre moneda comună ca şi cum nu ar mai avea mai mult de câteva luni" şi că „nimeni nu ar trebui să se îndoiască de voinţa colectivă a celor 17 ţări".
Cumpărarea de obligaţiuni de către BCE este controversată în Germania. Oficialii germani spun că BCE şi-ar depăşi mandatul dacă ar face acest lucru. Costul unui ajutor pentru Spania ar fi dublu faţă de ajutoarele acordate de UE Greciei, Irlandei şi Portugaliei, luate la un loc, scrie presa occidentală. UE a decis deja un împrumut de 100 miliarde de euro pentru salvarea băncilor spaniole. Juncker a lăsat să se înţel