Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL. Lucescu e de partea inculpaților din „Dosarul Transferurilor”: „S-a exagerat!”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Tehnicianul român de la Șahtior Donețk sare la gâtul judecătorilor din România care au dictat pedepse cu închisoarea celor implicați în cel mai mare scandal din ultimii ani din fotbalul românesc. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Mircea Lucescu șochează din nou. „Il Luce” spune că pedepsele primite de inculpații din „Dosarul Transferurilor” sunt exagerate și susține că aceștia ar fi trebuit să primească doar niște amenzi pentru că, prin aceste pedese, se strică imaginea fotbalului românesc!

„S-a exagerat ce s-a întâmplat în «Dosarul Transferurilor», pentru că ne-a pus într-o situaţie delicată pe toţi cei care sunt implicaţi în fotbal. Am mers astăzi (n.r. - ieri) la antrenament şi lumea râdea de ce se întâmplă în fotbalul românesc. S-a exagerat, pentru că s-a obţinut mult mai mult pe jucători români decât meritau ei. Toată lumea spune că se câştigă în fotbal. Nu este adevărat, din fotbal se câştigă imagine, notorietate, dar nu bani. Este o exagerare, era de ajuns să se dea o amendă, dacă erau vinovaţi. Sau să returneze banii. Nu face bine imaginii fotbalului românesc”, a spus Lucescu la Digi Sport.

Sfat pentru Răzvan: „Să nu se mai întoarcă în România!”

Mircea Lucescu a revenit și la o veche obsesie de-a sa, că fiul lui, Răzvan, n-a fost apreciat, deși a avut un mandat dezastruos ca selecționer alechipei naționale de fotbal a României. „Il Luce” i-a transmis fiului său să nu se mai întoarcă niciodată în fotbalul românesc.

„Răzvan nu se va mai întoarce niciodată în fotbalul românesc și nu l-aș sfătui să se mai întoarcă. A luat deja această decizie. Putea să fie altă decizie, după presiunea la care a fost supus, după acel linșaj mediatic împotriva lui? Are familie, el trebuie să aibă grijă de sănătatea lui. A fost ceva incredibil. Nu știu de unde a plecat, nu știu cum s-a întâmplat. După 1-1 cu Franța la Paris, avea nevoie d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 39 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 49 minute
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 48 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°