Ţările europene se confruntă cu o "criză după criză", ale cărei consecinţe sunt imprevizibile şi ar putea conduce la o revoltă a oamenilor obişnuiţi.
Ar trebui să ne aşteptăm la o revoltă populară? În orice caz, ea nu va veni "nici din partea partidelor politice, nici din partea sindicatelor", ci mai degrabă din partea unor persoane obişnuite "care nu s-au gândit vreodată că vor face aşa ceva", comenta recent cotidianul grec Kathimerini, referindu-se la situaţia din Grecia.
Acest comentariu ilustrează însă ameninţarea care apasă asupra democraţiilor europene, unde mai multe ţări trăiesc un paradox: indicatorii lor economici incită la optimism, dar şomajul şi sărăcia afectează viaţa zilnică a locuitorilor.
Această "criză după criză" alimentează corporatismul şi populismul, cu câteva luni înaintea alegerilor europene.
Chiar în Franţa, unde nu a fost necesar să se recurgă la un plan de ajutor european, contrar Greciei, Spaniei, Italiei, Irlandei sau Ciprului, creşterea şomajului, planurile sociale şi creşterea impozitelor au generat recent mişcări de contestare spontane şi cu forme multiple.
Eforturile preşedintelui François Hollande de a reforma în linişte ţara sunt atacate din toate părţile - unii considerându-le insuficiente (ca agenţia Standard & Poor's care a redus din nou ratingul ţării), iar alţii ca mergând prea departe. Ca urmare a acestei situaţii, popularitatea preşedintelui a scăzut drastic, în timp ce Frontul Naţional al lui Marine Le Pen a crescut în sondaje.
În Spania, unde partea cea mai rea a crizei pare să fi trecut odată cu ieşirea, anunţată pentru ianuarie, din planul de ajutor european - la fel ca şi pentru Irlanda - şi cu o reluare timidă a creşterii, şomajul, mai ales în rândul tinerilor, rămâne foarte ridicat.
"O ameliorare? Nu se vede", asigură Manuel Moreno, în vârstă de 34 de ani, care tocmai şi-a
