In 1986, cand Adrian Paunescu era in dizgratie, eu si Domnita il vizitam des, acasa la el, bucurandu-ne de prietenia lui si a tinerei lui sotii, Carmen. Adrian Paunescu avea pe atunci demonul farselor. Intr-o buna zi,a pus la cale ceva iesit din comun.
Complicea lui, strengarita de Carmen, a dat telefon tovarasei „Maria Costache", redactor-sef al ziarului Romania libera, unde lucram, si, prezentandu-se drept sefa de cabinet a secretarului cu propaganda al CC al PCR, a anuntat-o:
– Stiti ca tovarasul Nicolae Ceausescu se afla intr-o vizita de lucru in. .. (si a spus numele unei tari din Orientul Apropiat). Ambasada acestei tari organizeaza o receptie, in aceasta seara, la ora 7; tovarasul... (si a spus numele secretarului cu propaganda de atunci) a hotarat ca din partea ziarului dumneavoastra sa ia parte la receptie tovarasul Alex. Stefanescu. Va rog sa-i atrageti atentia sa mearga imbracat in costum negru si cravata! Nu uitati! E o sarcina de mare importanta.
Maria Costache m-a chemat imediat la ea. Era o femeie buna, dar ingrozita mereu de eventualitatea neindeplinirii unei sarcini de partid. In plus, era oarecum contrariata de importanta care i se dadea acolo, „sus", unui subaltern al ei.
Agitata, rosie la fata, cu ochelarii aburiti, mi-a spus ce am de facut. I-am atras atentia ca trecuse deja de ora 5, ca locuiesc departe, ca ambasada e si ea departe si ca nu am costum negru. S-a aratat neinduplecata.
– Plecati imediat! Luati un taxi, vi-l decontam! Imprumutati un costum negru de unde stiti!
Am plecat acasa val-vartej. Pe drum mi-am adus aminte ca am totusi un costum negru, cel pe care il purtasem la propria mea nunta, cu saisprezece ani in urma.
Domnita ma astepta cu masa. Spre dezamagirea ei, i-am explicat ca trebuie sa plec de urgenta. Am rugat-o sa-mi scoata dintr-o debara costumul negru, sa-l verifice si sa-l per
