Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scad chiriile pentru apartamentele din Capitală

Publicat in Gandul, marți 3 septembrie 2013 ·

Proprietarii au redus chiriile la apartamentele din Bucureşti cu până la 4% în luna august, în condiţiile în care în acest interval pe piaţă au fost scoase la închiriere cu 10% mai multe locuinţe, potrivit raportul lunar de monitorizare realizat de anunţuriparticulari.ro, citat de Mediafax.

Astfel, în luna august, pe piaţa închirierilor s-au înregistrat 2.889 de oferte noi, ceea ce reprezintă o creştere de 10,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Aşadar, luna trecută cele mai multe oferte noi au venit din partea proprietarilor de apartamente cu 2 camere - 1.219 oferte. Tot în luna august circa 1.043 de bucureşteni au scos la închiriere garsonierele. În cazul locuinţelor cu 3 camere, numărul ofertelor noi a fost de 513, în timp ce pe segmentul apartamentelor cu 4 camere numărul ofertelor a fost de 114 unităţi.

În luna august 2013, chiriile medii solicitate de proprietari au fost mai mici decât în luna precedentă pe toate categoriile de apartamente. Cea mai mare reducere din ultima lună, dar şi din ultimul an, a fost aplicată de proprietarii apartamentelor cu 2 camere, care au cerut în luna august 2013 o chirie de 308 euro, cu 4% mai puţin decât în iulie 2013 sau august 2012.

Potrivit aceluiaşi raport, în august 2013 chiriaşii puteau plăti 222 de euro pentru o garsonieră, ceea ce însemna o ajustare de 1% faţă de luna precedentă, şi o reducere de 2% faţă de aceeaşi perioadă din 2012.

În ceea ce priveşte chiria medie pentru un apartament cu 3 camere, în august 2013 aceasta a scăzut cu 1% faţă de luna precedentă, şi a crescut cu 1% faţă de aceeaşi perioadă din 2012.

În ultima lună, proprietarii au solicitat chirii pentru apartamentele cu 4 camere cu 0,15% mai mici decât în iulie 2013, şi mai mari cu 12% faţă de luna august 2012.

Proprietarii au redus chiriile la apartamentele din Bucureşti cu până la 4% în luna august, în condiţii

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 7 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°