În această seară, Naţional Arena a erupt cu 2.000 de voci în plus la intonarea imnului naţional “Deşteaptă-te române”
#Pentru meciul contra Turciei, suporterii naţionalei s-au mobilizat mai greu, dar au reuşit să vină în număr mai mare decât vineri, cu Ungaria
#Nu au mai existat incidente în Peluza Sud, acolo unde ultraşii stelişti şi dinamovişti au fost plasaţi
6 septembrie 2013: Fanii maghiari erau escortaţi în incinta stadionului de către 300 de jandarmi. Majoritatea dintre ei erau sub influenţa băuturilor alcoolice şi la aproape fiecare minut izbucnea un conflict între aceştia şi Jandarmerie.
10 septembrie 2013: Un suporter al naţionalei imortaliza sosirea a trei fani ai Turciei. După două-trei poze făcute de român, grupul de turci a mulţumit frumos şi s-a îndreptat către intrarea în stadion.
Patru zile. Atât a fost diferenţa dintre meciul României cu Ungaria şi cel cu Turcia. Iar cea de atmosferă era vizibilă încă de la ora 19:00. Nici urmă de gaze lacrimogene, de elicoptere care să survoleze zona stadionului sau de vreun Centru Vechi devastat de suporterii adverşi. Cei 900 de Jandarmi priveau în stânga şi în dreapta şi aproape că nu înţelegeau dacă liniştea va fi întreruptă ori nu. Nu a fost. Turcii au venit la meci să-şi susţină naţionala, iar aglomeraţie era doar la casele de bilete, acolo unde românii s-au înghesuit în ultima zi. Că nu au avut timp să cumpere din timp sau că au fost motivaţi de declaraţiile selecţionerului, pe asta nu o mai ştim.
Steliştii şi dinamoviştii, în aceeaşi peluză
Uşor, dar sigur, Naţional Arena a devenit din nou, ieri seară, al 12-lea jucător pe care jucătorii selecţionatei l-au convocat la meci. S-a lăsat aşteptat puţin, primul sosit la stadion fiind cel al turcilor. Tipic românesc, dacă ar fi să ne luăm după caracterul nostru. Ne place să lăsăm lucruril