Raportul României şi Bulgariei a încins spiritele încă de marţi dimineaţă la Parlamentul European de la Strasbourg. Liderii politici europeni s-au folosit de cele două candidaturi la aderare Raportul României şi Bulgariei a încins spiritele încă de marţi dimineaţă la Parlamentul European de la Strasbourg. Liderii politici europeni s-au folosit de cele două candidaturi la aderare pentru a se ataca reciproc.
Reiterând sprijinul formaţiunii sale pentru România, liderul Grupului Liberal Democrat din PE, Graham Watson, a subliniat că România şi Bulgaria vor fi evaluate pentru aderare fiecare pentru meritul său. "România a făcut progrese mai ales după schimbarea guvernului, în timp ce Bulgaria a pierdut trei luni cu formarea noului guvern", a declarat Watson. Imediat după conferinţa de presă a liberalilor, a urmat cea a lui Hans-Gert Poettering. Precizând că PPE susţine aderarea României şi Bulgariei, Poettering şi colegul Markus Ferber au susţinut că problema aderării nu este "dacă" e susţinută, ci "când are ea loc". Atât Poettering, cât şi Ferber au insistat asupra amânării stabilirii datei aderării după raportul Comisiei Europene din toamnă, invocând "nevoia unui răgaz pentru a lua decizia cea mai bună".
Culturistul Marinescu s-a evidenţiat şi la Strasbourg
Atitudinea euroobservatorilor români şi bulgari afiliaţi la PPE a stârnit fie nemulţumire, fie zâmbete în colţul gurii printre oficialii europeni. În timp ce bulgăroaica Maria Cappone a afirmat că tinerii bulgari vor să trăiască, din 2007, în "paradisul nostru Europa", euroobservatorul PD Marius Jean Marinescu a iritat cu declaraţia sa, conform căreia, indiferent de concluziile raportului CE, România va intra în UE în 2007.