Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managerii români, cei mai pesimişti

Publicat in Adevarul, luni 30 august 2010 ·

Directorii companiilor autohtone se aşteaptă, în continuare, la reduceri de personal şi la creşteri ale preţurilor. Pesimismul managerilor afectează economia, deşi acesta este motivat. Economiştii spun că Guvernul trebuie să găsească soluţii de sporire a încrederii.

Managerii societăţilor comerciale estimează pentru perioada august-octombrie a acestui an reducerea numărului de angajaţi, concomitent cu o creştere a preţurilor în toate sectoarele de activitate, respectiv în industria prelucrătoare, servicii, construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit unui sondaj al Institutului Naţional de Statistică.

Aşteptările antreprenorilor nu sunt o surpriză, în condiţiile în care acestea se menţin pe un trend pesimist de la declanşarea crizei. Potrivit economistului-şef al BCR, Lucian Anghel, managerii români, dar şi consumatorii, sunt printre cei mai pesimişti din regiune, iar asta nu are legătură numai cu evoluţia economiei. Dovadă că în trimestrul al doilea am avut o uşoară creştere economică, de 0,3%, deşi directorii de companii estimau contrariul.

„Managerii sunt întrebaţi «la cald», iar incertitudinea evident că este majoră, mai ales că aceştia se ghidează după cererea internă, dar şi după cea externă. Problema e că acest pesimism crează aşteptare", spune Anghel. Cu alte cuvinte, acest sentiment afectează investiţiile şi consumul.

„Cum să investeşti când ai aşteptări negative? Pentru asta îţi trebuie curaj", explică Anghel. La rândul său, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, crede că, în comparaţie cu alte state, indicatorii de încredere în economia românească sunt mult mai slabi, în condiţiile în care pesimismul este alimentat de programele de austeritate ale Guvernului.

Tendinţe de economisire

„Incertitudinile legate de nivelul veniturilor au implicaţii negative asupra consumatorului, pentru că omul are tendinţa să econom

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 57 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Carrefour de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în 3, 4 și 5 mai

HotNews acum 46 minute
Program Carrefour de Paște 2024. Carrefour România a anunțat care va fi programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. CarrefourFoto: Emilio100 / Dreamstime.com Programul se aplică tuturor formatelor de magazine din rețeaua Carrefour. Clien

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°