Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deprecierea titlurilor Erste i-a scăzut averea bancherului Dănilă cu 3,3 milioane de euro

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 31 august 2012 ·

Nicolae Dănilă (desen), fost preşedinte executiv al BCR şi cel mai bogat bancher cu averea la vedere, are plasamente cu grad mare de lichiditate în sumă de aproape 18 mil. euro reprezen­tând depozite bancare, eurobonduri, unităţi de fond şi acţiuni, în scădere cu circa 3,3 mil. euro faţă de acum un an, potrivit de­cla­raţiei de avere depuse în calitatea de membru al con­siliului de administraţie al BNR.

Principala cauză a scăderii averii sale lichide o constituie deprecierea investiţiei în titluri ale Erste Group, acţionarul ma­joritar al BCR, preţul unei acţiuni a băncii austriece cobo­rând cu aproape 40% în decurs de un an. În prezent a ajuns la 15,4 euro pe acţiune, după ce în decembrie 2011 se prăbuşise până spre 10 euro pe acţiune. Dănilă a mai cumpărat 3.800 de titluri Erste, ajungând la un portofoliu de 171.000 de titluri, însă va­loa­rea acestuia a scă­zut de la 5,6 la 2,3 mil. euro. Inves­tiţia în Erste i-a adus totuşi di­vidende de aproape 110.000 de euro, după ce în anul prece­dent câştigase 103.522 euro.

În pofida ofertei prelungite pe care austriecii au făcut-o ac­ţio­narilor persoane fizice ai BCR, fostul şef al băncii a pre­ferat să-şi păstreze cele 1.369.942 de ac­ţiuni cu valoarea de 136.994 lei. În acelaşi timp bancherul a continuat să investească în eurobonduri emise de Mi­nis­terul Finanţelor, valoarea plasa­men­tului ajungând la 4,15 mil. euro.

Pe partea de depozite bancare, Dănilă are plasamente de peste 25 mil. lei şi res­pec­tiv de aproape 5,6 mil. euro. Principala sa bancă este BCR, însă are depozite şi la Banca Transilvania şi la Italo-Romena - bancă la care BCR avea ac­ţiuni pe vremea când Dănilă era preşedinte.

În urmă cu un an bancherul avea de­po­zite în lei de 23,8 mil. lei şi depuneri în va­lută de 6,2 mil. euro.

În continuare el nu are niciun credit. În schimb a donat unei persoane fizice suma de 725.000

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 4 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 4 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum o ora
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 53 minute
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

20°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°