Timişorenii vor să elimine şi Stuttgart, cum au făcut-o cu Şahtior
Şahtior e capitol închis. Urmează Stuttgart, cu un lot cotat în acest moment la 115 milioane de euro pe piaţa germană a transferurilor! Cu toate acestea, bănăţenii sînt optimişti.
"Puteam să avem parte de mai mult ghinion şi să jucăm cu Arsenal. Dacă luăm în calcul trofeul cîştigat de Şahtior, eu cred că ucrainenii sînt peste Stuttgart, dar nici un meci nu seamănă cu altul. În plus, nu trebuie să uităm de mentalitatea nemţească", a avertizat Sabău.
Mulţumiţi de tragere
Nici jucătorii lui Poli nu au părut speriaţi de adversarul care le-a ieşit în cale: "Acum trebuie doar să confirmăm ce am făcut cu Şahtior. Pe hîrtie Stuttgart este adversarul mai puternic, dar aceeaşi a fost situaţia şi cu ucrainenii", a explicat Nibombe, care a fost susţinut de Artiom Karamian: "Am scăpat de Arsenal şi Lyon. Şi Stuttgartul este o echipă bună, joacă foarte bine, are jucători de valoare, dar eu zic că putem trece de ei".
Încredere în Sabău
Patronul lui Poli, Marian Iancu, încearcă să ţină în frîu entuziasmul bănăţenilor."Nu trebuie să ne exaltăm, ca alţii, ci să rămînem profesionişti. Din acest moment, Timişoara are doar de cîştigat, indiferent ce se va întîmpla. Într-o singură lună, Neluţu Sabău a înţeles ce poate această echipă şi am încredere că ne va duce în grupele Ligii, chiar dacă Stuttgart are prima şansă", a explicat Marian Iancu.
"Este foarte bine că am evitat Arsenal. Va fi foarte greu, dar putem intra în grupele Champions League"
Dan Alexa, căpitan Poli
1.10 este cota oferită de Bwin pentru calificarea nemţilor în grupele Ligii, în timp ce Poli are o cotă de 5.75
VfB STUTTGART
/ A fost înfiinţată în 1893 / Vedetele sînt portarul Lehmann, Hitzlsperger, Hleb, Pogrebniak şi Marica / Şvabii a