Antrenorul echipei de futsal a CSMS Iaşi, Nelu Stancea, va îndeplini, concomitent, şi funcţia de antrenor principal al echipei naţionale de futsal a României, la seniori şi tineret, asta după ce spaniolul Sito Rivera s-a retras de la conducerea lotului tricolor. Fost internaţional de futsal pe post de portar, Nelu Stancea a fost până acum antrenor secund al selecţionatei României la seniori şi tineret. Nelu Stancea are ca obiectiv imediat calificarea României la Campionatul European de anul viitor, care se va derula în Belgia. Prima misiune a tehnicianului ieşean este eliminarea Serbiei în barajul de calificare la Europenele de fotbal în sală, care se va derula pe 17 septembrie (la Călăraşi) şi 24 septembrie (în deplasare), un obiectiv dificil dar nu nerealizabil. În altă ordine de idei, pe lista echipelor care vor activa în sezonul următor al primului eşalon se va afla şi formaţia CS Sportis Tîrgovişte. Gruparea din Tîrgovişte a susţinut deja primul amical, pierdut pe teren propriu, 4-5 în faţa Dunării Călăraşi.
Antrenorul echipei de futsal a CSMS Iaşi, Nelu Stancea, va îndeplini, concomitent, şi funcţia de antrenor principal al echipei naţionale de futsal a României, la seniori şi tineret, asta după ce spaniolul Sito Rivera s-a retras de la conducerea lotului tricolor. Fost internaţional de futsal pe post de portar, Nelu Stancea a fost până acum antrenor secund al selecţionatei României la seniori şi tineret. Nelu Stancea are ca obiectiv imediat calificarea României la Campionatul European de anul viitor, care se va derula în Belgia. Prima misiune a tehnicianului ieşean este eliminarea Serbiei în barajul de calificare la Europenele de fotbal în sală, care se va derula pe 17 septembrie (la Călăraşi) şi 24 septembrie (în deplasare), un obiectiv dificil dar nu nerealizabil. În altă ordine de idei, pe lista echipelor care vor activa în sezonul următor al pr