Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mirel Rădoi, la un pas de închisoare

Publicat in Click, marți 18 iunie 2013 ·

Gigi Becali va sta trei ani la închisoare pentru două condamnări contopite. Prima a fost în cazul schimbului de terenuri cu MApN-ul, iar a doua în cazul „Valiza”. Pentru partea fotbalistică, patronul Stelei a fost la un pas să ia cu el la Jilava şi doi fotbalişti, pe Mirel Rădoi şi Petre Marin.

Latifundiarul din Pipera a oferit în 2008, prin interpuşi, 1,7 milioane de euro Universităţii Cluj pentru a nu pierde un joc de campionat cu rivala CFR. Deşi s-a spus că a fost o premiere, instanţele de judecată au decis însă că a fost vorba de fapte de corupţie.

Astfel, Gigi Becali a primit trei ani de închisoare cu executare, selecţionerul Victor Piţurcă, un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului, iar Teia Sponte, doi ani de închisoare cu suspendare. S-a crezut că odată cu aceste verdicte de luna trecută totul s-a încheiat în acest caz, dar n-a fost aşa. O nouă anchetă a fost demarată împotriva a două personaje care iniţial au fost doar martore în acest caz.

Este vorba despre Mirel Rădoi şi Petre Marin, foşti fotbalişti la Steaua la acea dată. Ambii au fost citaţi de Curte pentru a spune dacă aveau cunoştinţă despre demersul de corupere al patronului lor, iar ambii au declarat sub jurământ că nu ştiau nimic.

Procurorii au intrat mai târziu în posesia a două înregistrăti telefonice care arătau nu numai că Rădoi şi Marin ştiau despre ce este vorba, dar cei doi erau chiar principalii negociatori ai lui Becali cu partea clujeană. În acest caz, instanţa a schimbat încadrarea celor doi, pe care din martori i-a făcut inculpaţi. Acuzaţiile aduse lui Rădoi şi Petre Marin, foşti campioni cu Steaua, erau de mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.

Aceste capete de acuzare au fost la un pas să-i închidă pe cei doi lângă patronul lor, la Jilava, deoarece Codul Penal românesc pedepseşte grav sperjurul.

Articolul 260

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 29 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 20 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 24 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 49 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 6 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°