Fostul star al rugbiului mondial Jonah Lomu, jucător legendar al All Black, a dezvăluit că a fost la un pas de moarte la Cupa Mondială din 2011, din Noua Zeelandă, informează AFP.
Lomu, în vârstă de 38 de ani, suferă de o afecţiune rară la rinichi şi a avut nevoie de un transplant în 2004. El nu a jucat la CM din 2011, dar a fost vedeta ceremoniei de deschidere de pe Eden Park din Auckland.
"Totul a început ca o seară fantastică, dar m-am simţit din ce în ce mai rău. Când am ajuns acasă eram într-o stare extrem de proastă", povesteşte cel mai bun marcator de eseuri din istoria Cupei Mondiale în biografia publicată, marţi, în Noua Zeelandă.
Jucătorul, care temura şi vomita, a fost transportat de urgenţă la spital, unde medicii au descoperit că avea probleme la rinichiul primit cu şapte ani înainte.
Spitalizat timp de două săptămâni, Lomu a fost aproape de moarte, susţine medicul său, John Mayhew. "Câtva timp, Jonah a fost într-o stare foarte critică. Putea să moară din cauza problemelor renale", a adăugat medicul.
Lomu face în prezent dializă şi se află pe lista de aşteptare pentru un nou rinichi.
El a marcat 37 de eseuri în 63 de meciuri între 1994 şi 2002 pentru All Black şi a fost finalist al Cupei Mondiale din 1995.
Fostul star al rugbiului mondial Jonah Lomu, jucător legendar al All Black, a dezvăluit că a fost la un pas de moarte la Cupa Mondială din 2011, din Noua Zeelandă, informează AFP.
Lomu, în vârstă de 38 de ani, suferă de o afecţiune rară la rinichi şi a avut nevoie de un transplant în 2004. El nu a jucat la CM din 2011, dar a fost vedeta ceremoniei de deschidere de pe Eden Park din Auckland.
"Totul a început ca o seară fantastică, dar m-am simţit din ce în ce mai rău. Când am ajuns acasă eram într-o stare extrem de proastă", povesteşte cel mai bun marcator de eseuri din istoria Cupei Mondiale î