Mâine este Ziua Naţională! Ca întotdeauna de când o serbăm, de aproape un sfert de veac, va fi încă o zi tristă, în care cea mai mare bucurie ar fi să nu ningă, sau măcar să nu viscolească, astfel încât românii să se poată bucura, de-a lungul şi de-a latul patriei de iahnia cu ciolan, dată gratis de mai toate primăriile. Iar ca bonus, locuitorii Capitalei, au parte şi de parada militară, cu tot cu avioane. Tristă zi, tristă ţară. Veselia şi bucuria, în vremurile pe care retroactiv le numim „de tristă amintire”, erau aduse de vremea mult mai potrivită pentru sărbătoare de la sfârşit de lună august, când pe lângă grătare şi defilări mai era loc şi de nenumărate competiţii sportive, dotate, desigur, cu „Cupa 23 August”! Vreau să spun că sportul de mase chiar exista, că era o bază de selecţie extraordinară pentru sportul adevărat, profesionist (deşi nu exista ca termen!), dovadă fiind performanţele cu totul excepţionale în diverse discipline, devenite doar amintiri. Culmea e că amintirile astea, numite Comăneci, Năstase, Paţaichin, continuă să „vândă bine”, să fie solicitate pentru fel de fel de evenimente, de filme de promovare turistică, de reclame, probabil şi fiindcă după ele s-a căscat un mare vid. Dintre sportivii cei mai mari pe care i-a dat România lumii întregi, unul se află într-un con de umbră absolut nemeritat. Se numeşte Ştefan Rusu. Rar, de câteva ori pe an, aflăm numai din presa locală că Fane chiar munceşte la el acasă, la Rădăuţi, de unde mai scoate câte un campion. Anul ăsta, chiar doi. Doi juniori care la categoriile lor de vârstă au obţinut titlul naţional. Ba şi câte un argint, la categoriile superioare de vârstă. Te-ai aştepta la recunoaştere, dacă nu chiar la recunoştinţă. În loc de asta, aflu că primarul Olărean şi Consiliul local aflat în proprietatea sa (da, da!), nu s-au învrednicit nici măcar de finanţarea secţiei (de premiere nici pomene