Dacă pe pieţele din Vest indicii erau în scădere, acţiunile listate la Bucureşti s-au apreciat.În şedinţa de tranzacţionare de ieri, lichiditatea a scăzut cu 24%, în condiţiile în care jucătorii la Bursă aşteaptă revenirea la tranzacţionare a titlurilor SIF. În prima şedinţa de tranzacţionare a săptămânii, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de la Bucureşti s-a comprimat cu aproape un sfert, până la valoarea de 7,20 milioane lei (1,70 milioane euro).
Unul dintre motivele care au descurajat tranzacţiile îl reprezintă suspendarea, încă de vineri, a acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare pentru desfăşurarea adunărilor generale ale acţionarilor. Acţiunile SIF urmează să revină la tranzacţionare începând de astăzi.
BET-XT a câştigat 2,05%
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 3,36%, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 2,65%. De asemenea, indicele extins al Bursei, BET-XT, a urcat cu 2,05%, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia celor zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a câştigat 2,12%.
La ora închiderii şedinţei de la BVB, pieţele europene de capital scădeau accentuat, pe fondul temerilor că febra porcină ar putea afecta sectorul transporturilor, cel bancar, precum şi comerţul cu mărfuri.
În consecinţă, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 0,79%, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 1,32%. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC 40, pierdea 1,10%. Piaţa locală de capital nu a fost, însă, influenţată de evoluţia negativă a pieţelor externe.
BRD, cel mai lichid emitent
Acţiunile BRD SocGen (BRD) au atras cea mai mare lichiditate în şedinţa de luni, cu tr