Autobuzele turistice şi-au început de ieri călătoria prin Bucureşti. În prima maşină care a pornit pe traseu, alături de jurnalişti şi de Elena Udrea au urcat şi doi turişti străini. Şi cum era inaugurarea, au călătorit gratis. Autobuzele turistice şi-au început de ieri călătoria prin Bucureşti. În prima maşină care a pornit pe traseu, alături de jurnalişti şi de Elena Udrea au urcat şi doi turişti străini. Şi cum era inaugurarea, au călătorit gratis.
“E bine că aţi adus autobuze turistice, aşa cum sunt în orice capitală. Pentru noi, turiştii, e mai ieftin aşa decât să luăm taxiul. Astăzi (n.r. - ieri) văd că suntem chiar norocoşi. Am mers gratis”, ne-a zis Volker, un turist german, primul care s-a plimbat ieri cu autobuzul supraetajat în care s-a aflat şi Elena Udrea.
Patru maşini au fost închiriate de Ministerul Turismului de la Primăria Constanţei cu 60.000 de euro pe trei luni.
În autobuze există câte o casieră de unde se poate cumpăra cardul de călătorie. Acesta e valabil 24 de ore de la prima validare, costă 25 de lei pentru adulţi, 10 lei pentru copii de peste 7 ani, iar pentru cei sub 7 ani transportul e gratis. Maşinile circulă între 10.00 şi 22.00 de la Piaţa Presei, Muzeul Satului, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Piaţa Romană şi Piaţa Presei.
fotografii: Dumitru Angelescu