Nu cred in "moartea artei" si nici ca agonia acesteia se consuma sub ochii nostri. Dimpotriva, am toate motivele sa spun ca muzeele si galeriile de arta ale Iasului merita o data in plus vizitate, iar proiectele artistilor de azi - intimpinate cu interesul meritat. In cuvintele ce prefateaza Un secol de arte frumoase la Iasi, autorul - distinsul critic Valentin Ciuca - face un bilant al meritelor scolii plastice autohtone. Inca de la 1860, anul infiintarii Scolii de Belle Arte si a Pinacotecii, pot fi consemnate nume si etape de referinta in configurarea unei traditii locale, distincte si unitare. Ion Boromir, Gheorghe Lemeni, Gheorghe Nastaseanu, G. Siller, Gheorghe Panaiteanu-Bardasare, C.D. Stahi, Emanoil Bardasare, Octav Bancila, Theodor Pallady, Otto Briese... au avut, fara dubiu, rol inaugural. Perioada interbelica ii consacra pe N.N. Tonitza, Stefan Dimitrescu, Francisc Sirato, Oscar Han. Urmeaza nume precum cele ale pictorilor Eugen Stefan Bousca, Mihai Camarut, Victor Mihailescu Craiu, Nicolae Popa, Calin Alupi, Costache Agafitei, Corneliu Baba, Petru Hartopeanu. Si sculptura a fost stralucit reprezentata, Ion Irimescu reusind sa mobilizeze in jurul sau talente ca Iftimie Barleanu, Vasile Condurache, Vladimir Florea. Dupa Razboi, elementele de continuitate au alternat cu presiunile ideologice si cu indemnurile de raliere partinica. Solutiile evazive nu au lipsit, cum nici formele excesive de obedienta. Multi artisti insa au cautat sa se salveze prin eschiva si ironie. Una din observatiile critice ale lui Valentin Ciuca mi-a atras in special atentia: la artistii moldoveni "s-a manifestat o anumita lentoare in preluarea esteticii avangardiste, poate prea rebela in raport cu marea lectie a naturii si a vizibilului. La Iasi ereziile n-au creat adepti, dar nici n-au fost contestate. Pur si simplu n-au existat. Cosmopolitismul nu i-a atins, iar boema ieseana n-a p