Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O ieseanca si un indian fac ocolul pamintului ca misionari ai pacii

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 17 martie 2005 ·

O ieseanca si un indian au devenit de zece ani misionari ai pacii. Florentina Grosu, de 28 de ani, si sotul ei, De Debasis, 43 ani, au renuntat la familie, casa si chiar studii pentru a calatori in toata lumea si a-i indemna pe oamenii cu care se intilnesc sa renunte la violenta. Calatoria in jurul lumii la care viseaza, poate, aproape orice roman, a inceput pentru indianul De Debasis in 1991, pe cind era profesor de matematica. "Atunci am renuntat la slujba si, integrat in Programul de Dezvoltare al Organizatiei Natiunilor Unite, mi-am pornit calatoria pentru transmiterea mesajului meu de pace prin India", povesteste De Debasis revenit in aceste zile in Iasi. Din 1995 pina in 2000 a vazut alte citeva zeci de tari din Africa, Asia, Europa si America de Sud. In Romania a ajuns abia in anul 2000 si s-a oprit chiar la Iasi, unde a sustinut o prelegere despre cit de importanta este pacea in lume la Colegiul "Costache Negruzzi". Cu aceeasi ocazie a cunoscut-o si pe Florentina, pe atunci studenta la Facultatea de Litere de la "Cuza", sectia Franceza. Uniti de aceleasi convingeri, Florentina, originara din satul Liesti, din Galati, si Debasis au plecat impreuna in lume. Insa numai dupa ce si-au pus pirostriile, iar Florentina a renuntat la studii. Au facut nunta atit in India, cit si in Romania. Tatal Florentinei l-a placut atit de mult pe De Debasis incit, intr-o vizita prin Galati, i-a inminat acestuia o diploma de cetatean de onoare al comunei Liesti. Urmatoarea tinta: Somalia Acum, cei doi se pot lauda ca au vazut 111 tari din toate continentele. Daca il intrebi ce tara i-a placut cel mai mult, De Debasis incepe cu Romania. "Oamenii sint atit de primitori aici, de prietenosi si comunicativi", spune indianul. In calatoriile lor, numite "World Peace Expedition", Florentina si De Debasis poarta cu ei intotdeauna steagul Organizatiei Natiunilor Unite. Oriunde au ajuns au fo

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflaţiei a coborât în aprilie la 5,9%, faţă de 6,6% în martie

Mediafax acum 53 minute
Comparativ cu luna martie, în aprilie preţurile de consum au rămas aproape neschimbate, cu o creştere medie de 0,08%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,4%. Rata medie a modificării preţurilor

Cu Winnie prin Europa. Cum a pescuit China în apele tulburi ale revizionismului

HotNews acum 45 minute
Ungaria se visează campioana producției de mașini electrice chineze și de baterii în Europa. Lui Orbán, Xi i-a promis o „călătorie de aur” a Ungariei alături de China comunistă. Orbán i-a promis, la rândul lui, că nu va lăsa UE și NATO să acționeze

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat

News.ro acum 25 minute
Jucătoarea de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat (Maroc), a anunţat, luni, lopinion.ma. Halep, care joacă marţi în primul tur la Trofeul Clarins, a fost invitată la competiţia „Grand Prix De Son Altesse Royale La Pri

Un funcționar din Primăria Bacău este cercetat pentru că a primit 6.000 de euro mită pentru eliberarea unor documente

Ziare.com acum 43 minute
Un funcţionar din Primăria Bacău este cercetat sub control judiciar pentru luare de mită, el fiind acuzat că ar fi cerut şi primit 6.000 de euro pentru eliberarea unor documente care atestau prestarea muncii în folosul comunităţii. Parchetul de pe l

Un portret al lui Francis Bacon s-a vândut cu 25,7 milioane de euro în licitaţie la New York

News.ro acum o ora
O lucrare a pictorului britanic Francis Bacon, scoasă la licitaţie de Sotheby's, a fost vândută luni cu 25,7 milioane de euro, în prima seară a sesiunilor de primăvară la New York. A fost pentru prima dată când portretul lui Francis Bacon al partene

Cancelarul Olaf Scholz crede că e timpul ca Germania să aibă o femeie președinte: ”Aş fi încântat”

Ziare.com acum o ora
Cancelarul Olaf Scholz a declarat că, în opinia sa, este timpul ca o femeie să fie aleasă în funcţia de preşedinte al Germaniei, relatează dpa. "Aş fi încântat dacă am alege o femeie la Palatul Bellevue în 2027", a afirmat cancelarul într-un intervi

Şedinţă solemnă la Parlament, marţi, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel

News.ro acum 3 ore
Parlamentul se reuneşte marţi într-o şedinţă solemnă, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel. Conducerea Parlamentului a decis, săptămâna trecută, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor ş

Apple şi Google colaborează pentru a avertiza utilizatorii că există un dispozitiv wireless de urmărire a locaţiei în apropiere

News.ro acum 3 ore
Apple şi Google au anunţat luni că iPhone-urile şi telefoanele Android actualizate vor afişa alerte care avertizează utilizatorii că există un dispozitiv wireless de urmărire a locaţiei în apropiere, în cazul în care utilizatorul nu ştia că este urm

Blinken efectuează o vizită surpriză în Ucraina pentru a da asigurări privind ajutorul american

Adevarul acum 3 ore
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu privire la sprijinul continuu al Statelor Unite şi a promite un flux de arme într-un moment în care

14 mai – Ziua Națională a martirilor din temnițele comuniste. Minunile de la Aiud!

NapocaNews acum o ora
Azi este 14 mai – Ziua Națională a martirilor din temnițele comuniste, în amintirea evenimentelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist, circa 15 mi

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/18°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

13°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°