Povestea Aliantei Nationale este una trista. Nascuta din ambitiile politice ale lui Virgil Magureanu, AN (care s-a numit initial Partidul National Roman) a mizat pe cartea nationalismului si a pierdut. Nu pentru ca romanii au devenit brusc excesiv de toleranti (desi, paradoxal, o parte importanta dintre cetatenii acestei tari chiar asa si sunt) ci pentru ca segmentul politic repartizat partidelor nationaliste era deja ocupat, ba chiar dadea pe dinafara, de catre Partidul Romania Mare. Schema cu fuziunea PNR-PUNR n-a tinut, pentru ca peuneristii isi epuizasera deja stocul de promisiuni neacoperite si ramasesera fara nici un sprijin in Ardeal, zona care a reprezentat izvorul, fieful si locul de inmormantare al acestei formatiuni.
Membrii ieseni ai AN au fost plini de entuziasm politic pana la un punct. Chiar daca alegerile locale au dovedit ca electoratul s-a cam saturat de noile aparitii politice, cei din Alianta Nationala au crezut ca scrutinul general din noiembrie 2000 va reprezenta momentul mult asteptat al cuceririi electoratului. N-a fost sa fie, in pofida faptului ca AN a cheltuit ceva bani in campania electorala, a construit vreo doua poduri si a sapat vreo trei fantani in judetul Iasi. Scorul din noiembrie a constituit momentul adevarului. Desteptat din visul de marire, Magureanu a recunoscut ca a trecut vremea partidelor mici si s-a indreptat spre cele mari. N-a fost ales PSDR, pentru ca AN ar fi pierdut imediat tot ce agonisise in anii din urma, ci PD, mai ales ca partidul lui Basescu este intr-un moment de reconstructie. Cum se vor impaca, in viitor, Popeye Marinarul cu Sarpele cu ochelari, asta ramane de vazut. Oricum, spanac nu se gaseste decat primavara.
"Pentru ca Alianta Nationala a fuzionat cu Partidul Democrat, era normal ca si AN Iasi sa faca acelasi pas. Am avut deja unele contacte cu Dan Constantin Vasiliu, liderul filialei iese
