Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Mihail Boldea mai stă încă o lună în arest

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 mai 2012 ·

Instanța supremă a prelungit, sâmbătă, cu 30 de zile mandatul de arestare emis pe numele lui Mihail Boldea, în dosarul în care este acuzat de înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat, decizia putând fi contestată la Completul de cinci judecători.

Procurorii Parchetului instanței supreme au cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare a lui Mihail Boldea.

Instanţa a admis cererea procurorilor, stabilind ca mandatul de arestare emis pe numele lui Boldea să fie prelungit din 26 mai până în 24 iunie.

Decizia poate fi contestată de Mihail Boldea la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

În 20 martie, Parlamentul i-a ridicat imunitatea lui Mihail Boldea, pentru a fi cercetat de către procurorii DIICOT în dosarul privind fraude imobiliare.

Două zile mai târziu, ICCJ a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Mihail Boldea, pentru 30 de zile, judecătorii instanţei supreme admiţând propunerea procurorilor DIICOT, care au invocat printre temeiuri şi faptul că parlamentarul se sustrage urmăririi penale.

Deputatul Mihail Boldea a fost adus din Kenya în 27 martie, mandatul de arestare preventivă emis în 22 martie fiind confirmat atunci de instanţa supremă.

Mihail Boldea a falsificat documente pentru a intra în posesia a nouă imobile din Galaţi, a cerut unor gălăţeni care l-au ajutat în campania electorală să găsească martori mincinoşi, de condiţie modestă, tip „boschetar" sau alcoolici, pentru procesele civile în care erau folosiţi falşi proprietari.

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă a deputatului Boldea, înscrisurile false erau folosite în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate asupra unui număr de nouă imobile din municipiul Galaţi.

În acest dosar au mai fost arestaţi preventiv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 19 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 57 minute
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°