Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vine raportul pentru fisurile de la terminalul aeroportului de 60.000.000 de euro

Publicat in Adevarul, marți 18 mai 2010 ·

Concluziile anchetei declanşată de către Consiliul Judeţean Sibiu, în cazul găsirii vinovatului pentru tragerea la răspundere, pentru problemele de la Aeroportul Internaţional, vor fi făcute publice cel mai târziu la mijlocul săptămânii viitoare

CITIȚI ȘI:

Donaţie obligatorie către Biserică pentru viitorii şoferi sibieni

Profesorii sibieni intră în grevă generală, apoi în concediu

Tinerele mămici şi-au scos bebeluşii în stradă

Asta pentru că expertiza comandată în cazul determinării cauzelor care au dus la apariţia de fisuri, la terminalul în care s-au „pompat” zeci de milioane de euro pentru a fi construit, a ajuns pe masa celor de la Facultatea de Construcţii din Bucureşti. Mai mult raportul făcut de cei din Capitală, va fi prezentat comisiei abilitată în cadrul CJ-ului să ancheteze problema. „Comisia de recepţie a lucărilor de la Aeroport va intra în posesia raportului de la Bucureşti cel mai târziu, vineri, în această săptămână. Acesta va fi studiat pe îndelete, de fiecare membru şi după aceea se va lua şi o decizie finală în acest caz”, a explicat Constantin Şovăială, vicepreşedinte al CJ Sibiu.

Întâlnire decisivă miercurea viitoare

Pentru a explica apoi concluziile raportului de expertiză, cei de la Facultatea de Construcţii se vor întâlni cu proiectanţii dar şi cu executanţii lucrărilor de la terminal. Decizia ce va fi luată şi prezentată celor implicaţi în acest caz, va fi definitivă şi irevocabilă. „În data de 26 mai, adică miercurea viitoare, membrii comisiei vor stabili cine se face vinovat de problemele de la terminal şi cine va suporta şi va efectua reparaţiile de rigoare”, a mai punctat Şovăială. Numai puţin de 60.000.000 de euro a costat modernizarea aerogării sibiene.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 25 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 52 minute
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 10 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 9 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum o ora
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°