Fostul ministru bulgar al Economiei Petar Dimitrov consideră că ţara sa se îndreaptă spre un război energetic cu Rusia, relatează site-ul Novinite.com consultat de Mediafax.
Potrivit lui Dimitrov, unul dintre semnele războiului energetic este demiterea reprezentantului rus pentru comerţ din Bulgaria. Aceasta a venit după declaraţiile premierului Boiko Borisov, potrivit cărora Bulgaria se retrage din proiectul oleoductului Burgas-Alexandroupolis şi îngheaţă proiectul construirii unei a doua centrale nucleare la Belene.
În opinia lui Dimitrov, cerinţele Rusiei ca Bulgaria să se grăbească în privinţa deciziei referitoare la participarea sa la South Stream sunt absolut rezonabile.
Bulgaria trebuie să grăbească procesul de coordonare şi de luare a deciziilor referitoare la conductă, potrivit unei surse din delegaţia rusă de la o întrevedere de vineri între preşedintele Dmitri Medvedev şi directorii companiilor energetice implicate în South Stream şi Nord Stream, citată de RIA Novosti.
"Este o competiţie mare şi vor fi foarte mulţumiţi dacă Bulgaria se retrage din proiectul South Stream. Rusia va trece peste decizia noastră, sper că şi noi", a conchis Dimitrov. Fostul ministru bulgar al Economiei Petar Dimitrov consideră că ţara sa se îndreaptă spre un război energetic cu Rusia, relatează site-ul Novinite.com consultat de Mediafax.

Bulg