Timp de 20 de ani, comanda în caiac-canoe la nivel mondial i-a aparţinut lui Ivan Patzaichin. Pentru el, ca sportiv, barca, pagaia şi linul apei nu au avut secrete. În prezent, aceste mici taine le dezvăluie şi elevilor săi, din postura de antrenor . Povestea „Amiralului“ care nu cedează flota, mai ales pe perioada de criză, este presărată de momente comice şi dramatice, toate împletite frumos la buza firului apei. S-a născut printre stufărişurile Deltei, în localitatea tulceană Mila 23. Fiul unui pescar şi al unei croitorese, Ivan Patzaichin a lăsat în 1967 păinjenişul de ape în care crescuse, luând calea Capitalei, cu un singur gând: să devină campion. N-a reuşit din prima să se menţină drept în barcă, însă visul său trebuia împlinit.

A ajuns la clubul Dinamo şi nici după un an de pregătire la Snagov, la nici 18 ani, a fost trimis să reprezinte România la Jocurile Olimpice din Mexic, la kaiac-canoe. Copilul-apei s-a blocat la o primă cursă, după ce a condus-o mai bine de jumătate.

Avea, însă, să-şi ia revanşa la cea de-a doua, cucerind aurul în faţa mult mai titraţilor săi adversari. Prinţul Deltei a continuat să domine disciplina kaiac-canoe pe plan mondial în următorii 20 de ani, cu o constanţă nemaiîntâlnită.

De la pagaia ruptă la aurul olimpic

A fost educat să nu renunţe niciodată, nici chiar dacă cele mai nebănuite obstacole i se ridică în cale. În 1972, la Olimpiada de la München, Ivan Patzaichin a aplicat ceea ce învăţase, iar o lume întreagă l-a îndrăgit pentru spiritul său luptător şi voinţa de învingător.

O poveste în stil american cu greutăţi, dramatism, care a ţinut multă lume cu sufletul la gură, până la urmă cu „happy-end”, dar sută la sută marcă românească.

Canoistul se afla pentru a doua oară la concursul cel mai important din lume dedicat sportivilor, Jocurile Oli