Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul MEF majorat cu 20 milioane lei pentru datoriile Nuclearelectrica la CNE

Publicat in Romania Libera, marți 28 decembrie 2010 · ·

Bugetul Ministerului Economiei a fost suplimentat cu 20 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru plata arieratelor acumulate de Nuclearelectrica faţă de producătorul de combustibil necesar reactoarelor nucleare 3 şi 4, care urmează să fie construite la centrala de la Cernavodă (CNE), informează Mediafax.

Decizia a fost luată, prin hotărâre, în şedinţa de marţi a Executivului.

În proiectul de hotărâre de guvern, Ministerul Economiei a propus suplimentarea propriului buget cu 30,7 milioane lei pentru plata obligaţiilor restante ale SN Nuclearelectirca SA către producătorul de apă grea.

Apa grea este produsă de Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), care o vinde către Nuclearelectrica. Ambele companii sunt controlate de stat, prin intermediul Ministerului Economiei.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, Ministerul Economiei nu are asigurate fondurile pentru producţia apei grele destinate producţiei de electricitate în reactoarele nucleare 3 şi 4 care ar putea fi construite la centrala de la Cernavodă.

Dacă ministerul nu va obţine aceste fonduri, instalaţiile care produc apa grea ar trebui oprite, iar această operaţiune ar costa peste 220 milioane de lei.

Nuclearelectrica va cumpăra din 2011 mai ieftin cu 5% apă grea pentru producţia de electricitate în reactoarele 3 şi 4, dar va trebui să finanţeze producţia acestui combustibil cu 20% din suma totală necesară, faţă de 16,4% în prezent.

Centrala de la Cernavodă, operată de Nuclearelectrica, asigură, cu două unităţi în funcţiune, circa 18% din producţia de electricitate la nivel naţional. Guvernul, în parteneriat cu cinci companii energetice, vrea să mai construiească două reactoare, investiţie pe care o evaluează la patru miliarde euro.

La 15 decembrie, Guvernul a suplimentat bugetele altor şase ministere, cu o sumă totală de 1,22

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 2 ore
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum 24 minute
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum o ora
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 47 minute
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

MAE rus: O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO

Adevarul acum 43 minute
O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Cine sunt candidaţii favoriţi din ţarile UE pentru șefia Comisie Europeane. Klaus Iohannis, singurul nume din România

Ziare.com acum 43 minute
Pe 9 iunie toate posturile de conducere ale Comisiei Europene vor fi din nou puse la bătaie, însă chiar și înainte de scrutinul din 6-9 iunie se fac manevre pentru posturile de conducere de la Bruxelles. Cine va conduce executivul UE? Ce ţară va obţ

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

UPDATE - Nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, cu o altă judecătoare / Familia şi prietenii tânărului ucis au venit cu tricouri cu imaginea lui şi cu mesajul „Îţi vom face dreptate” / Ce a declarat avocatul lui Pascu / Următorul termen, 7 iunie

News.ro acum 34 minute
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°