Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Preda: Parlamentul trebuie să clarifice situaţia lui Dan Voiculescu

Publicat in Adevarul, joi 10 ianuarie 2013 ·

Europarlamentarul Cristian Preda şi-a exprimat, pe blogul personal, nemulţumirea faţă de faptul că Parlamentul nu a luat nici o măsură în cazul lui Dan Voiculescu, întrucât acesta nu şi-a depus încă jurământul şi nu şi-a preluat atribuţiile de parlamentar. "A trecut o lună de la scrutinul din 9 decembrie şi Dan Voiculescu, deşi ales cu un scor zdrobitor, nu e încă senator. Domnul Voiculescu nu a depus jurământul, iar statutul aleşilor spune că, daca nu faci acest lucru, mandatul e invalidat”, a explicat Cristian Preda. Europarlamentarul a subliniat faptul că Voiculescu a fost văzut la Viena, chiar dacă acesta susţinuse că nu a putut depune jurământul din cauza unor probleme medicale, fapt care demonstrează că acesta este apt să ajungă şi la Palatul Parlamentului. ”Voiculescu a indicat, pe blog, motive medicale care l-ar fi împiedicat să depună jurământul, obţinând astfel un fel de amânare. Nimeni nu a fost curios să afle ce s-a mai intamplat. Deunăzi, presa a consemnat însă faptul că Dan Voiculescu a apărut totuşi în public, şi anume la Viena. Dacă a ajuns în capitala Austriei, probabil că Dan Voiculescu ar putea ajunge şi la Palatul Parlamentului", a postat Preda. Europarlamentarul democrat-liberal a cerut colegilor săi parlamentari să clarifice situaţia şi să explice cine a propus amânarea depunerii jurământului. ”Le solicit colegilor mei din Parlament să clarifice situaţia. Voiculescu a depus oare la secretariatul Senatului un certificat medical? Cine a aprobat amânarea? Crin Antonescu? Altcineva? Există un termen? Se va ajunge la invalidare? Dan Voiculescu pare să evite acum preluarea unui mandat, pentru care a candidat totuşi în urmă cu câteva săptămâni”, a precizat Preda. Dan Voiculescu a câştigat un fotoliu de senator în colegiul opt din Capitală cu 67,58% dintre voturi şi are mandatul validat de Biroul Electoral Central şi de comisia de validare, dar nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 49 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 14 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 26 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 33 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum 56 minute
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Cinci persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore / Salvamontiştii au avut şapte intervenţii

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, în cele şapte intervenţii le care le-au avut salvamontiştii. O persoană a fost rănită. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 7 apeluri prin care se so

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°