Poliţişti de la Secţia 3 de Poliţie Făurei i-au depistat în trafic pe C.I. şi pe A.N., ambii din comuna Slobozia-Bradului, judeţul Vrancea, care transportau deşeuri feroase.
Întrucat cei doi nu erau autorizaţi să exercite acest tip de comerţ, s-a procedat la conducerea acestora la sediul Poliţiei oraşului Făurei, luându-se măsura ridicării în vederea confiscării a cantităţilor de 500 kg, respectiv, 800 kg de deşeuri, şi sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, fiecare, conform Legii 12/1990 (republicată).
La orele 19:20, poliţişti de la Postul de Poliţie Comunal Tufeşti i-au depistat în trafic, pe DJ 212, în localitate, pe S.I. (29 de ani), din Municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, care transporta cantitatea de 300 kg de deşeuri din fier, fără a avea documente legale de provenienţă.
Conducatorul auto a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii 12/1990 (republicată), cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar cantitatea de 300 kg de deşeuri a fost ridicată în vederea confiscării.